În continuare, perseverând într-o abordare teologico-istorică despre viaţa Împăratului Teodosie cel Mare, voi prezenta astăzi, unele aspect privitoare la politica faţă de creştinism a lui Teodosie cel Mare, cel care a acordat problemelor religioase o atenţie deosebită, încât s-a putut spune despre el că ,,s-a ocupat mai mult de situaţia Bisericii decât de problemele Statului şi ale sale” (Sf. Ambrozie). Domnia lui Teodosie a însemnat şi revenirea la cârma Imperiului a împăraţilor ortodocşi, Teodosie fiind primul care a renunţat la titlul de ,,pontifex Maximus”, obligatoriu în titulatura unui împărat roman. Încă de la începutul domniei sale, alături de Graţian, el va încerca să apere adevărata credinţă ortodoxă, credinţa universală. Această atitudine este ilustrată printr-o opoziţie evidenţă faţa de diferitele ,,dizidenţe ariene”, sau faţă de donatişti, maniheeni, apolinarişti etc..
La venirea la Constantinopol a lui Teodosie, episcop era Damofilus (arian), iar conducătorul anomeilor, Eunomius, trăia la Calcedon, influenţa arienilor fiind deosebit de puternică. După moartea Sfântului Vasile cel Mare (379), Sfântul Grigorie de Nazianz este chemat de clerul şi populaţia capitalei, pentru a deveni episcopul lor. Grigorie vine la Constantinopol, unde întemeiază biserica Învierii (Anastasis), în care pronunţa între 379-380 cunoscutele cuvântări împotriva anomeilor şi a pnevmatomahilor, numite cele 5 Cuvântări Teologice, care vor provoca mari tulburări.( )
Membrii tuturor acestor dizidenţe erau consideraţi drept ,,eretici” şi supuşi rigorilor legii. La 3 august 379, Graţian anulase deja măsurile luate la Sirmium cu un an mai înainte: el interzicea adunările ereticilor, nu le recunoaşte conducătorilor lor calitatea de clerici, această măsură vizându-i se pare în mod special pe donatişti. Câteva luni mai târziu, la 28 februarie 380, un edict promulgat de Teodosie I la Tesalonic, fără consultarea prealabilă a episcopilor, preciza criteriile care dădeau dreptul la titlul de ,,creştin al Bisericii universal”; un alt edict din 10 ianuarie 381 reamintea acelaşi lucru ca dealtfel şi cel emis în iulie 381, după Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol. Toate aceste edicte menţionau, cel puţin pentru partea orientală a Imperiului, că religia creştină adevărată este cea care se acordă cu credinţa mărturisită la Sinodul de la Niceea, fiind menţionat pe scurt şi conţinutul; erau citaţi şi episcopii consideraţi garanţi ai acestei credinţe.( )
Deodată, toţi dizidenţii se vedeau în postura de a fi consideraţi eretici, construirea de biserici le era interzisă, ca, de altfel şi reuniunile liturgice, chiar şi în case particulare, iar clerul lor era alungat din capitală. Cu toate acestea în 386 un edict al lui Valentinian al II-lea restituia pentru eternitate ,,drepturile sale” unei fracţiuni ariene: aici era desigur şi influenţa mamei sale, Iustina. Acest edict era trecut şi în ,,Codex Teodosianus”, permiţând multor arieni să-şi păstreze bisericile din afara oraşelor. Aceasta constituia singura excepţie, în anii care au urmat Teodosie I luând măsuri drastice împotriva tuturor ereticilor. Ei nu aveau nici un drept aşa cum avea Biserica Universală şi făceau obiectul mai multor interdicţii, cum ar fi interdicţia de a avea locuri de cult, de a se reuni, de a hirotoni preoţi. Alţii, cum ar fi maniheii, erau reprimaţi foarte dur, fiind privaţi chiar şi de o serie de drepturi civice, din 389 având şi interdictul de a mai locui la Roma. Sub incidenţa lipsirii de drepturi civile de genul de a lăsa testamente sau moşteniri, au fost arienii începând din anul 389.( )
Dacă prin Edictul de la Milan, din 313, creştinismul devenea numai o religie licită, alături de alte culte păgâne, acum se făcea un pas înainte, decisiv, prin care Ortodoxia era declarată singura credinţă permisă în Imperiu! În edictele date acum se făcea o distincţie clară între ,,catolicus” şi ,,ereticus”, primul termen desemnându-i pe ortodocşi, adepţi ai hotărârilor Sinodului de la Niceea, iar al doilea, pe toţi partizanii celorlalte culte religioase, iar, păgânii erau consideraţi o categorie aparte. (Va urma)
Valentin Daniel CORNESCU, licenţiat Facult. de Teologie Ortodoxă şi Facult. de Drept Craiova Craiova
