Sunt medici care, pe parcursul activității lor de slujitori ai lui Hipocrate din Kos, părintele medicinei, și ai zeilor Esculap la romani și Asclepios la greci, își descoperă sau își redescoperă o pasiune în stare latentă pe timpul școlarității. Unii se îndreaptă spre arta cuvântului, alții spre artele plastice sau spre muzică, arta cu cel mai înalt grad de universalitate. Să dăm câteva exemple de medici deveniți literați. Ion Biberi, oltean de-al nostru, severinean, vine în literatură cu o formație de om de știință. Colaborarea psihiatrie și literatură este evidentă în proza sa, preocupat fiind de zonele abisale ale subconștientului. Victor Papilian, fiul unui medic militar din Oltenia, cu studii de medicină la București, reținut la catedra de anatomie, apoi profesor universitar de anatomie la Universitatea din Cluj, a fost prozator, dramaturg și memorialist. Organizator al unui cenaclu literar-artistic, a atras scriitori, artiști plastici, actori etc. Vasile Voiculescu, pe lângă un medic consacrat acestei profesii nobile, a devenit și un foarte cunoscut și apreciat poet, prozator și publicist. Să menționăm că a fost medic și în Gorj. Augustin Buzura, medic psihiatru, se înscrie printre cei mai valoroși scriitori contemporani. Pe toți aceștia istoria literaturii române i-a revendicat. Ștefan Marinescu, reputat medic chirurg, care a profesat 15 ani la Spitalul din Târgu-Cărbunești, a dat publicității 11 cărți după cum urmează: 3 cărți de proză scurtă, 2 romane, 2 cărți de epigrame, 2 volume de versuri și 2 de publicistică. Este membru fondator al Societății Scriitorilor Olteni din 1995. Cei patru medici, Ion Biberi, Victor Papilian, Vasile Voiculescu și Ștefan Marinescu s-au dăruit cu generozitate atât profesiei de medic, cât și literaturii. În schimb, Augustin Buzura s-a dedicat în special literaturii, iar studiile sale de medicină l-au ajutat să devină unul dintre cei mai buni analiști.
Cornel Munteanu, coleg de facultate și bun amic cu Augustin Buzura, vine să completeze familia medicilor literați. Doctor în științele medicale, mai întâi s-a aplecat cu o dăruire totală asupra profesiei alese, prin publicarea unor lucrări științifice pe teme medicale în revistele de specialitate, apoi și-a descoperit vocația pentru literatură. ,,N-am avut obiceiul scrisului. Nici scrisori de dragoste n-am scris prea multe. M-am apucat așa deodată, împins de dezamăgiri, îndoieli, plăceri, lucruri parcă toate grăbindu-se de la o vreme spre mine”. Și n-a greșit.
Opera sa unitară, vizând aceeași tematică, este formată din epigrame și proză scurtă. Această operă însumează deja cinci cărți de epigrame, cea de-a șasea fiind în curs de apariție (,,Doamna ce-am ales-o aseară”, ,,D-ale noastre”, ,,Printre cactuși”, ,,Fel de fel”, ,,Piruiete”) și cinci volume de proză scurtă (,,Pete pe halatul alb”, ,,Focuri, fumuri”, ,,Meandre”, ,,Văduva” și ,,Pușlamaua”. După cum observăm este și un scriitor prolific, având în vedere că debutul s-a produs în 2007 cu ,,Pete pe halatul alb”, o carte ce beneficiază de o prefață semnată de distinsul scriitor, maestrul Gheorghe Grigurcu. Aceeași personalitate de anvergură națională efectuează și o prefață epigramatică la volumul de epigrame ,,Doamna ce-am ales-o aseară”. Proza lui Cornel Munteanu aparține realismului. Termenii de ,,real”, adică existentul, ca prezență nemijlocită, opunându-se imaginarului, de ,,realism” care, în artă, însemnează reflectarea veridică a realității, de ,,realitate”, adică lumea exterioară subiectului și independentă de el, sunt comuni atât filozofiei, cât și artelor. În filozofie întâlnim și noțiunile de realism critic și realism naiv, iar într-o vreme și în literatură au circulat termenii de realism critic și realism socialist, considerați mai târziu niște erori. Reflectarea realității a fost o tendință generală a artei în toate timpurile. Conceptul de realism etern introdus de R. Wellek cuprinde în sine epistemologia relației dintre artă și realitate. Istoric, realismul este un curent literar antiromantic apărut în secolul al XIX-lea mai întâi în Franța, denumind acea concepție artistică, literară, având ca preocupare răsfrângerea obiectivă, veridică a realității, repudiind idealizarea acesteia. Realismul respinge subiectivismul romantic în favoarea obiectivității, accentul pus de romantici pe imaginație este înlocuit cu observația pătrunzătoare, lucidă și demistificatoare a realității, iar preferinței romanticilor pentru excepțional și exotic i se opune reflectarea artistică a adevărului, a ,,banalității cotidiene”. Realismul aduce inovări în tematică, tipologie, structural vizează obiectivitatea, sobrietatea, tehnica amănuntului, atitudinea critică, accentul pe intrigă, stilul simplu, vorbirea obișnită.
Autor de epigrame și de proză scurtă, Cornel Munteanu este un observator atent al vieții, al realității contemporane sau aparținând unui trecut nu prea îndepărtat. De remarcat observația socială și psihologică asupra omului prezent în mediul social, natural și istoric din provincie, punând accentul pe autenticul ,,viciilor și virtuților”, așa cum afirma Balzac. Reușește să exprime mesajul său artistic și prin titlurile scrierilor sale. Volumul ,,Pete pe halatul alb” sugerează imperfecțiunile din sistemul medical. Albul, culoarea purității, intră în simbolistica medicală și reprezintă conștiința desăvârșită ce se cere unui medic, la care aspiră Brad și Costin, alias Cornel Munteanu, personaje des întâlnite în scrierile sale. ,,Albul, susține Mircea Eliade, este culoarea primei faze, aceea a luptei împotriva morții”. Titlul ,,Focuri, fumuri” face să se nască în mintea cititorului asocierea cu proverbul ,,Până nu faci foc, fum nu iese”. Volumul ,,Meandre”, prin titlu, sugerează o reprezentare a vieții labirintice, cu abaterile ei de la normalitate. Celelalte titluri, ,,Văduva” și ,,Pușlamaua”, ilustrează numele celor două nuvele reprezentative. Multe din titlurile scrierilor sale sunt eponime, mai precis, conțin numele protagoniștilor: ,,Florea”, ,,Didina”, ,,Sanda”, ,,Doinița”, ,,Moș Dincă”, ,,Diți”, ,,Papa Clenciu” ,,Bornaz”, ,,Nelică”, ,,Iorica”, ,,Muma Floarea”, ,,Niță” etc. Altele au în titluri nume generice: ,,Ieduțul”, ,,Notărița”, ,,Văduva” etc.
Tematica este izvorâtă din activitatea sa de medic petrecută peste patru decenii la același spital, altele își au originea în cele două hobby-uri, pasiunea cinegetică și sportul de performanță, în fine, contactul cu lumea în general. Temele abordate l-au preocupat constant pe autor, atât în volumele de epigrame, cât și în operele din proză. Una dintre teme se referă la scăderile din sistemul medical, la fapte condamnabile care diminuează prestigiul acelora ce servesc actul medical. Proza ,,Pete pe halatul alb”, care dă titlul primului volum, relevă lipsa de profesionalism al unor medici în diagnosticarea unui bolnav plimbat pe la mai multe secții, deși medicul Brad le atrage atenția asupra diagnosticului eronat. Adolescentul în cauză a decedat, urmând o anchetă, care nu se termină curând, subliniind lipsa de pregătire și de conștiință, lașitatea, falsul în declarații, mușamalizarea adevărului, lipsa de obiectivitate din partea celor care conduc ancheta. Brad, deși nevinovat, are frământări de conștiință. ,,Ai dreptate, problema de conștiință, vezi tu, medicina nu aduce numai bucurii și, când le aduce, sunt de scurtă durată, uneori ai parte de dezamăgiri și astea dor și durează uneori toată viața. Am fost și neputincios în fața cazului și am lăcrimat, da, da, am lăcrimat și m-am întrebat ce caut eu acolo, dacă nu sunt în stare să fac ce se așteaptă de la mine…” Incompetență, promovarea după criterii politice, prescrierea în rețete a mai multor medicamente, nefiind necesare corpului, lipsa de scrupule reies din: ,,Plămâni mici”, ,,Prietenii”, ,,Pitu, medic specialist”, ,,Lepeșinscaia”, ,,Ecografistul”, ,,Moarta vie” (,,Pete pe halatul alb”), ,,Cu infarctul pe navetă (,,Meandre), ,,De prin spital” (,,Văduva”).
Abateri de la etica conjugală, aventuri amoroase reprezintă o temă asupra căreia autorul se apleacă cu precădere: ,,Vecinii” (,,Pete pe halatul alb”), ,,Doctorul iubăreț”, ,,Nely, doctorița blondă, ,,S-a dus Brand”, ,,Păcatul Mariei Șchioapa”, ,,La cules de buruieni”, ,,Mireasa bătrână” (,,Meandre”), ,,Dom´Profesor”, ,,Văduva”, ,,Papa Clenciu” (,,Văduva”), ,,Teama de balaur”, ,,Amintiri”, ,,Nelică”, ,Vitezistul” (,,Pușlamaua”).
Doi vecini își înșală reciproc soțiile, iar când află adevărul, unul suferă interior, altul acționează agresiv, iar soțiile acceptă compromisul (,,Vecinii”). Pentru o sticluță, unul din vecini închide ochii, un troc între prietenii de pahar. Libidinosul Fan, cunoscut în comunitate ca pe o oaie brează, o invită pe țața Leana să-l sprijine într-o acțiune, dar, fără pudoare, stăpânit de pofta posesiunii, abuzează de femeie. Nicolae, slugă la boierul Gârbea, băiat isteț, meșter de poduri, devine bogat, are aventuri cu Floarea lui Mitu. Află soțul, îi dă o bătaie soră cu moartea, după care urmează trocul: îi cedează o curea de pământ, îi cumpără boi și plug, îi dă un cazan de fabricat țuică. În schimb îi acceptă în continuare relația intimă cu soția, are acces la ,,oricelul” Floarei, ,,oricel bătut în aur”. Și în lumea medicală se petrec asemenea escapade amoroase. Până și Brad este atras de frumosul și eternul feminin!
Observăm cum uneori instinctul prevalează asupra rațiunii. Întâlnim personaje care alunecă spre libidinozitate, au comportament rudimentar, mai ales sub influența alcoolului. Cornel Munteanu are vocație pentru prezentarea unor scene de erotism trupesc, carnal. Sigur, tinerii ar lăsa tableta în favoarea lecturii prozei medicului literat. Pe vremea școlarității noastre liceale, acum peste șase decenii, elevii citeau romanul ,,Răscoala” al lui Liviu Rebreanu și pentru scena erotică în care Nadina, boieroaica, este violată de țăranul Petre Petre chiar în camera ei. Patima consumului de alcool este un viciu frecvent la peronajele din scrierile sale: ,,Nea Niță Țuicaru” (,,Pete pe halatul alb”), ,,Vecinii”, ,,Leacul” (,,Meandre”), ,,Soarta” (,,Văduva”), ,,Muma Floarea” (vol. ,,Pușlamaua”). Căzute în patima beției, unele personaje sunt stăpânite de pofta plăcerilor senzuale, devin libidinoase, altele sfârșesc tragic în accidente. Nicu, un bețiv din sat, își bate joc de Muma Floarea, ,,un putregai gata de ducă”. Cu două coaste rupte, este dusă la spital de nepoata sa. Din pudoare, n-a spus nimănui despre grozăvia bețivului Nicu, răpus de propriul său bou. Pe vremea aceea, când Muma Floarea era tânără, sexualitatea reprezenta o formă curată de intimitate, își avea sacralitatea ei.
Peripeții cinegetice, braconaj, abuzuri din partea unor șefi, pescuitul fac obiectul unor scrieri ca: ,,La Dunăre”, ,,Vânător la căprior” ,,În Deltă, la păsări”, ,,Autorizație de căprior”, ,,Vânătoarea, boală care se ia” (vol. ,,Pete pe halatul alb”), ,,În slujba vânătorii”, ,,Ghemotocul” (vol. ,,Meandre”), ,,Niță vânătorul”, ,,La cabina Stejerelul” (vol. ,,Văduva”), ,,Nea Nicolae, paznicul de vânătoare”, ,,Dom´ Director” (vol. ,,Pușlamaua”). Vânătoarea presupune prezența în mijocul naturii, la aer curat, mișcare și relaxare. Schiller vedea în om stăpânul naturii. Partidele de vânătoare se terminau cu mesele vânătorești la care participanții, după o tărie, își ,,dezlegau limbile”, începeau să facă haz de cei care ratau vânatul sau spuneau povești cu caracter cinegetic.
În subsidiar, mai apar și alte teme. O proză cu valențe educative, ,,Nelu”, narează despre evoluția pe scară profesională și socială a lui Nelu, dintr-un copil al nimănui adoptat periodic de două familii cu suflet nobil, urmând toate treptele de învățământ ca premiant, ajunge cadru universitar și se căsătorește cu fiica rectorului. Scrierea ,,Noii-s vechi” cu titlu antitetic sugerează venirea la putere tot a comuniștilor. Emil din scrierea ,,Iorica”, patronul unui magazin, creditează mai multe femei cunoscute cu anumite sume de bani, fără chitanțe, dar acestea uită să le mai restituie. Iorica, una dintre acestea, mai dă dovadă și de insolență. Din dorința de a scăpa de datorii, îl încită pe Emil la relații intime. O notăriță percepe taxe oneroase pentru prestarea unor servicii.
Cu talent, autorul se apropie și de ,,lumea celor care nu cuvântă”. Cu afecțiune și duioșie narează o întâmplare din viața unei vietăți necuvântătoare, a unui iepuraș rătăcit de mama și de frații lui, urmare a prezenței unui vânător însoțit de câinele său, în scrierea ,,Ghemotocul”.
Proza ,,Ieduțul” este o capodoperă cu nimic mai prejos față de ,,Căprioara” lui Emil Gârleanu sau față de ,,Puiul” de Ioan Brătescu-Voinești. Acțiunea este croită pe alternanța celor două registre, unul al acalmiei, al bunei dispoziții, altul grav, cu accente dramatice. Autorul, martor la cele întâmplate și implicat sufletește în desfășurarea evenimentelor, se dovedește a fi iscusit în crearea de suspansuri: căprioara rănită, căderea ieduțului în laț și salvarea acestuia de ,,omul în verde”, căprioara rămasă în compania unui țap, izgonirea ieduțului de către acesta. Rămas singur peste noapte, până la urmă, întâlnește o ieduță și rămân împreună. După cum prezintă comportamentul psihofiziologic al necuvântătoarelor, îți creează impresia că autorul este un specialist în zoopsihologie, mai precis în psihologia animalelor. Relația afectivă dintre om ca ,,animal vorbitor” și ,,rațional” și necuvântătoare este prezentă în mai multe scrieri: ,,Bibu”, ,,Marc, câinele meu de vânătoare”, ,,Neluș și câinele lui Flolel”. De teamă că îi ia atelajele la gospodăria colectivă, Nelu vinde calul, pe Basarab, la târg, iar boii, Bibu și Brebenel sunt duși la abator.. Durerea este imensă, membrii familiei plâng în hohote, pentru că animalele le asigurau existența.
Cornel Munteanu redă realiatea în mod nefalsificat, detașat de impresii subiective, nepărtinitor. Acordă o atenție deosebită, tipicului, tipizării, ca mijloc de generalizare a aspectelor vieții într-o formă concretă. Se distinge în mod deosebit în tehnica detaliului, a amănuntului, contribuind, prin aceasta , la relevarea semnificativului, a tipicului. Câteva exemple: ,,Deodată se îmbățoșează, pășește atent, rar, cu capul sus, se oprește o secundă, două, mai face apoi câțiva pași, iar se oprește, alți vreo câțiva, după care rămâne stană, cu un picior îndoit, săltat ușor și capul îndreptat spre locul de unde vine mirosul” ( ,,Întâmplări vânătorești”). ,,Privesc curtea, casă mare, obor de vite, grajd de cai. Perdea mare, în ea-nșirate docar, trăsură, cabrioletă și șaretă, șopron întins, pătul la fel, cazangerie, alambic și-o grădină în fața casei de legume și de flori” (,,Văduva”).
Va urma
Constantin E. Ungureanu
