Răduț aleargă după națională

420

Mihai Răduț este unul dintre remarcații primelor zile ale cantonamentului pe care Pandurii îl desfășoară în Spania, mijlocașul echipei gorjene impresionând prin implicare și parametrii fizici atinși.

Ca orice primă parte a cantonamentelor Pandurilor, și această perioadă de început a cantonamentului din Spania a fost dedicat pregătirii fizice. Staff-ul tehnic al echipei gorjene a pregătit o serie de teste fizice, iar jucătorii țin să-și impresioneze antrenorii încă de pe acum. Edi Iordănescu este bucuros să vadă că jucătorii săi sunt extrem de implicați în acest proces de pregătire și că niciunul nu are probleme serioase medicale în această perioadă: “Băieţii sunt pregătiţi din punct de vedere mental pentru asta şi au venit foarte dispuşi la efort şi disponibili şi conştientizează importanţa acestei perioade de pregătire. Asta nu face decât să ne bucure şi să ne ajute să ne parcurgem etapele pe care noi le-am propus. Periodizarea presupune anumite etape pe care noi să le parcurgem, avem nişte obiective clare, există un volum de muncă foarte mare la o intensitate destul de ridicată şi e important că băieţii răspund destul de bine şi în acelaşi timp că, în linii mari sunt sănătoşi şi nu avem probleme mari de indisponibilităţi”, a declarat tehnicianul Pandurilor.

Primul la teste
Printre cei care trag cel mai tare la antrenamentele fizice, poate surprinzător pentru mulți, este Mihai Răduț, jucător care pare să aibă și o motivație aparte în acest sezon. Mijlocașul Pandurilor a avut o primă parte a sezonului foarte bună, cu patru goluri marcate, dar și numeroase pase bune date coechipierilor. Dornic de a prinde un loc în națională, Mihai Răduț este mereu în fruntea coechipierilor săi și a fost felicitat de antrenorul Edi Iordănescu pentru timpii înregistraţi la testele de potență aerobă. Fiind mereu în fruntea colegilor săi, Răduţ a avut cei mai buni parametri fizici, randamentul său fiind aproape perfect.
Răduț este unul dintre jucătorii care ar putea fi convocați de selecționerul Anghel Iordănescu în turneul din această iarnă și, în cazul în care-l va convinge și va avea evoluții bune și în play-off, ar putea face parte din lotul României la Campionatul European din Franța din această vară.

La final de contract
Contractul lui Mihai Răduț cu Pandurii este scadent în vara acestui an. Jucătorul, cu un salariu destul de mare la Pandurii, nu și-a prelungit înțelegerea cu gorjenii, deși aceștia și-ar dori acest lucru. Președintele Narcis Răducan declara că jucătorul este unul foarte important în angrenajul echipei gândită de Edi Iordănescu și nu va pleca de la Pandurii în această iarnă decât în cazul unei oferte foarte bune, de nerefuzat. Interes pentru mijlocașul pandur a existat, însă ofertele concrete nu au apărut, așa că Mihai Răduț are toate șansele de a continua la echipa gorjeană cel puțin până în vară, cât i se termină contractul.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here