Promovarea integrităţii şi anticorupţiei, dezbătută la Tg-Jiu

419
anticoruptieDouă ONG-uri din Tg-Jiu susţin strategia de promovare a integrităţii la nivel local. Reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului de afaceri din Gorj şi delegaţi de la diverse instituţii publice judeţene şi locale, au dezbătut ieri, în cadrul unui seminar, problema promovării şi creşterii integrităţii în administraţia publică locală.
Evenimentul face parte din proiectul „Împreună pentru Integritate şi Bună Guvernare” finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Phare 2006 Componenta 3-Dezvoltarea sectorului ONG şi educaţie civilă.
Timp de două ore, „Fundaţia pentru Dialog Social” şi „Asociaţia pentru Şanse Egale”, împreună cu invitaţii lor, au dezbătut pe larg maniera în care pot fi asigurate instrumentele pentru asigurarea integrităţii în administraţie, felul în care acestea pot fi utilizate cu mai mare uşurintă de către publicul larg.

Acest lucru se poate face pe baza unui ghid realizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţii de advocacy a organizaţiilor neguvernamentale locale”, implementat în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Pro Democraţia. Privitor la Centrul de Resurse Juridice, trebuie menţionat faptul că acesta acţionează pentru crearea şi funcţionarea unui cadru legal şi instituţional, care să asigure respectarea drepturilor omului şi a egalităţii de şanse, pentru accesul liber la un act de justiţie echitabil şi contribuie la punerea în valoare a expertizei juridice în interesul tuturor persoanelor. Misiunea Asociaţiei Pro Democraţia este aceea de a întări democraţia, atât la nivel naţional cât şi internaţional, prin stimularea participării civice.

Proiectul privind promovarea integrităţii instituţiilor administraţiei publice locale se desfăşoară printr-o campanie de advocacy, în 7 judeţe ale ţării, printre care şi judeţul Gorj, alături de Bacău, Timiş, Vrancea, Mureş, Dâmboviţa şi Cluj.
Oana PALOŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here