Promoțiile la cosmeticele din Gorj, sancționate de ANPC

981

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 10-21 iunie 2019, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice, inclusiv la comerţul online. În cadrul acţiunilor de control, au fost verificaţi 917 operatori economici, din care 904 la vânzarea directă şi 13 la vânzarea online. În cazul a 528 dintre cei 917 agenţi economici controlaţi, reprezentând 58 %, s-au depistat abateri de la prevederile legale. Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 645 de sancţiuni, dintre care 328 de avertismente şi 317 amenzi contravenţionale, în valoare de 1.612.400 de lei. Astfel, s-au dispus: 189 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse cosmetice în valoare de 442.480 de lei; 68 de măsuri de oprire definitivă, pentru produse cosmetice cu data de minimă durabilitate depăşită (expirate) sau depozitate în condiţii improprii, în valoare de 19.866 de lei, la vânzarea directă şi 4 măsuri de remediere, prin corectarea sau completarea informaţiilor postate pe site-urile de prezentare şi publicitate, la care s-au constatat abateri.La Gorj au fost sancționați câțiva operatori economici asupra cărora echipele de control de la Protecția Consumatorilor au constatat abateri privind desfășurarea promoțiilor. Mai precis, nu au fost respectate prevederile legale în cazul promoţiilor (trebuie să se indice, în mod clar şi neechivoc: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here