Programul Operațional Tranziție Justă, lansat oficial la București. Investiții și noi locuri de muncă în Gorj

1638

Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ) a fost lansat oficial joi, la București, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în prezența reprezentanților celor șase județe beneficiare – Gorj, Dolj, Galați, Hunedoara, Mureș și Prahova.

În cadrul conferinței de lansare, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a semnat o declarație comună alături de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ioan Marcel Boloș, care cuprinde „câteva principii esențiale” menite să asigure o implementare cât mai eficientă a POTJ.
Astfel, la nivelul județului Gorj va fi constituit un Grup județean pentru coordonarea tranziției la neutralitate climatică.

Grup de monitorizare
În scopul unei implementări cât mai eficiente a Programului Tranziție Justă, este importantă punerea în aplicare a principiului parteneriatului, cu angrenarea tuturor factorilor interesați, organizați la nivel județean.
„Potrivit prevederilor Planului Teritorial pentru o Tranziție Justă (PTTJ), anexă la Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027, se impune ca la nivelul județului Gorj să fie constituit Grupul județean pentru coordonarea tranziției la neutralitate climatică. Sarcina de a asigura constituirea Grupului județean revine Consiliului Județean Gorj, ce urmează a derula o procedură transparentă și nediscriminatorie de selectare a reprezentanților mediului de afaceri și societății civile. În acest context, în cel mai scurt timp, Consiliul Județean Gorj va iniția demersurile necesare pentru constituirea Grupului județean pentru coordonarea tranziției la neutralitate climatică, cu respectarea principiilor transparenței și nediscriminării, având în vedere necesitatea implicării tuturor actorilor relevanți”, a anunțat Consiliul Județean Gorj.

534 milioane euro pentru Gorj
Programul Tranziție Justă 2021-2027 a fost aprobat de către Comisia Europeană. Acesta acordă sprijin pentru județele Gorj, Dolj, Galați, Hunedoara, Mureș și Prahova, având un buget de circa 2,53 miliarde euro.
„Este un program dedicat în principal dezvoltării economice, creării de locuri de muncă, atragerii de investitori pentru acele judeţe care au cel mai mare impact de pe urma măsurilor de decarbonizare şi trecerea la economii cu emisii zero de dioxid de carbon şi, în acest context, Programul Operaţional are un buget record pentru atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Cea mai mare alocare din Fondul pentru Tranziție Justă în raport cu celelalte cinci județe beneficiare ale acestei finanțări, de 534 de milioane de euro, revine județului Gorj.

Noi locuri de muncă
Peste 11.000 locuri de muncă ar urma să fie create în cele şase judeţe incluse în Programul Operaţional de Tranziţie Justă, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Marcel Boloş.
Persoanele care urmează cursuri de calificare vor trebui stimulate cu o serie de kit-uri profesionale pentru mai uşoară integrare pe piaţa muncii.
„Peste 11.000 de locuri de muncă sunt propuse a fi create în cele şase judeţe. Avem, de asemenea, calificarea forţei de muncă. Chiar în cursul acestei dimineţi (joi dimineața – n.red.) discutam cu domnul secretar de stat Ovidiu Câmpean legat de această problemă a cursurilor de calificare şi de felul în care cei care urmează aceste cursuri de calificare ar trebui stimulaţi pentru ca să fie uşoară tranziţia spre piaţa muncii, respectiv să le asigurăm aşa-zise kituri profesionale. Deci să le dăm inclusiv aceste mici granturi pentru a-şi cumpăra echipamentele necesare, astfel încât cursurile de formare profesională să fie urmate şi de o uşoară integrare în muncă. Spre exemplu, dacă a urmat un curs de croitor, să-i dăm banii pentru cumpărarea maşinii de cusut şi tot ce are nevoie, ca şi echipamente pentru ca să asigurăm, cum spuneam, o uşoară tranziţie spre piaţa muncii”, a menţionat Boloș.
În plus, peste 24.000 de gospodării din cele şase judeţe vor putea aplica pentru accesarea banilor europeni pentru a fi dotate cu panouri solare. De asemenea, se va acorda sprijin pentru un număr de peste 5.800 de IMM-uri prin acordarea de granturi necesare pentru crearea de locuri de muncă, dar şi pentru retehnologizare.
„Oportunitatea aceasta pe care o aveţi acum, aceea de a crea locurile de muncă, a atrage investitori, a dezvolta IMM-urile, este o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm”, a subliniat Marcel Boloş.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here