Program de reabilitare termică. Licitații pentru mai multe blocuri din Târgu-Jiu

2063

Mai multe blocuri din municipiul Târgu-Jiu vor fi reabilitate termic, fiind deja în fază de licitație, iar pentru alte câteva zeci au fost depuse documentații la Ministerul Dezvoltării.

„Sunt 31 de blocuri la momentul acesta care au documentațiile complete. Le-am spus președinților și administratorilor de blocuri să continue să depună documentații la Primăria Târgu-Jiu, sub îndrumarea compartimentului tehnic sau compartimentului de asociații. 60% din costuri sunt suportate de Ministerul Dezvoltării, 30% este contribuția primăriei, iar 10% din sumă va fi suportată tot de primărie, acest procent urmând a fi recuperat ulterior printr-o taxă de anvelopare într-o perioadă de 5 ani, în tranșe egale”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.

Lucrări
Mai multe blocuri de pe str. Alexandru Vlahuță au fost scoase deja la licitație. Este vorba de reabilitarea termică a blocurilor nr. 1, 3, 4, 6 și 8.
Lucrările presupun izolarea termică a fațadelor cu polistiren expandat ignifugat și înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuințe, cu tâmplărie termoizolantă, pentru îmbunătățirea performanței energetice, închiderea balcoanelor, hidroizolarea acoperișului, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe, repararea acoperișului tip terasă, inclusiv repararea sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice de la nivelul terasei. Alte blocuri scoase la licitație sunt din zona Aleea Energeticienilor, Unirii sau Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. Firmele de construcții au termen până la sfârșitul lunii august să depună ofertele.
I. IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here