Produsele comercializate la vrac în Gorj, găsite cu probleme

364

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a desfăşurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor comercializate vrac, conform Programul Propriu de Control stabilit pentru luna iulie 2012.

Au fost efectuate controale atât la produsele alimentare cât şi nealimentare, până la această dată, fiind verificaţi un număr de 19 operatori economici la nivelul judeţului Gorj. În urma acţiunilor de control efectuate a rezultat că un număr de 16 operatori economici încălcau prevederile legale privind protecţia consumatorilor, fapt pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 11.900 lei. Produsele comercializate la vrac sunt produse care nu au fost supuse operaţiunii de preambalare şi care sunt măsurate sau cântărite pentru vânzare în prezenţa consumatorului; iar produsele preambalate, sunt acele produse ambalate în întregime sau parţial înainte de a fi oferite spre vânzare consumatorului, astfel încât cantitatea de produs să nu poată fi modificată fără deschiderea sau modificarea ambalajului.

Abaterile constatate
Comisarii au constatat astfel următoarele: comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare sau cu lipsa informării asupra datei limite de consum, comercializarea de produse nealimentare cu etichetare incompletă, incorectă sau elementele de identificare şi caracterizare se regăseau, însă nu erau înscrise în mod vizibil, lipsa afişării preţurilor sau neindicarea acestora/unitatea de măsura, desfăşurare a activităţii fără afişarea denumirii operatorilor economici. Indicaţiile furnizate de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii produselor nu erau clare şi vizibile pentru consumator.

Sfaturi pentru consumatori
“Puteţi solicita comerciantului informaţii privind caracteristicile produsului sau serviciului, condiţiile de vânzare şi modul de utilizare pe lângă informaţiile furnizate prin etichetare, marcare şi ambalare”, transmit comisarii CJPC Gorj consumatorilor. “Verificaţi starea ambalajelor produselor; acestea trebuie să asigure integritatea şi protecţia calităţii acestora, să fie uşor de manipulat, informaţiile furnizate de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii produselor vândute în vrac trebuie să fie clare şi vizibile pentru consumator, comercianţii trebuie să indice preţul de vânzare/tariful practicat şi preţul pe unitatea de măsură, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit şi uşor de identificat prin marcare, etichetare şi/sau afişare”, mai comunică reprezentanţii CJPC. De altfel, indicarea preţurilor se face astfel încât consumatorul aflat în suprafaţa de vânzare să le poată vedea în locurile de prezentare fără a întreba vânzătorul. Preţurile se indică pe produse sau lângă acestea ori pot fi cuprinse într-o listă sau într-un catalog, împreună cu preţurile altor produse, în imediata apropiere a acestora. În cazul în care preţurile se află în vitrinele exterioare, acestea se indică astfel încât consumatorul să le poată vedea cu uşurinţă fără a intra în suprafaţa de vânzare.
ANDRADA BĂRĂITARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here