Proba interviului, trecută cu brio de aspiranţii la posturile Salvamont

466

Toţi cei 15 candidaţi care au susţinut interviul în cadrul concursului de ocupare a celor opt posturi de administrator al bazelor Salvamont au fost declaraţi admişi. Termenul limită de depunere a contestaţiilor expiră astăzi. Eventualele contestaţii vor fi soluţionate vineri, după care se vor afişa rezultatele finale.

Interviul, cea de-a doua probă pe care au susţinut-o candidaţii la concursul pentru posturile de administrator, organizat de Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj,  a cuprins întrebări din bibliografia de concurs, prezentarea profesională şi personală a candidatului, comisia urmărind să identifice abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie, capacitatea de analiză şi sinteză, motivaţia candidatului, comportamentul în situaţiile de criză, iniţiativa şi creativitate, precum şi o probă practică de verificare a cunoştinţelor de lucru pe calculator. Toţi cei 15 candidaţi care au susţinut această probă au fost declaraţi admişi. „Au luat toţi proba de interviu cu punctaje diferite. Urmează adunarea punctelor de la scris cu cele de la interviu şi cei cu punctajul cel mai mare vor fi declaraţi câştigători şi angajaţi”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Două zile pentru contestaţii
Candidaţii au avut la dispoziţie două zile pentru depunerea contestaţiilor, termenul limită expirând astăzi. „Miercuri şi joi au termen de contestaţii pentru punctajul de interviu; după analiza de vineri a eventualelor contestaţii se face nota finală şi se afişează rezultatul”, menţionează directorul Salvamont.  Salvamont Gorj a scos la concurs 8 posturi contractuale de execuţie (pe perioadă determinată de 36 luni): – 1 post de administrator la Post Salvamont Padeş; – 1 post de administrator la post Salvamont Runcu; – 1 post de administrator la post Salvamont Stăneşti; – 1 post de administrator la post Salvamont Schela; – 1 post de administrator la post Salvamont Bumbeşti-Jiu; – 1 post de administrator la post Salvamont Rânca; – 1 post de administrator la post Salvamont Baia de Fier; – 1 post de administrator la post Salvamont Polovragi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here