Între poetesele „Gorjanului” interbelic (Verona Brateș, Lelița Catrina, Ella Frunză, Ana N. Bărbulescu, Aurelia Stamatoiu-Novaci, aceasta din urmă meritând editarea poeziilor și chiar o monografie), numele ILENEI BUSUIOCEANU, profesoară de italiană la Liceul de Fete și Școala Comercială din Tg. Jiu, este unul care trebuie reținut într-un „Dicționar de scriitori gorjeni” (a colaborat la „Amicul tinerimii”, „Gorjanul”, „Foaie pentru suflet” ș.a.). Noi înșine am scris despre frumoasele poeziile pline de romantism, feminism și evocări patriotice, autoarea semnând însă și însuflețitoarele articole în care pleda cauza „Romei glorioase” (în anii agitației belicoase privind Axa Berlin-Roma-Tokio!). A fost, cum scrie criticul Al. Cistelecan citându-ne, „o mussolinianã exaltatã, care-și exhiba «credința aproape misticã în misiunea providențialã a Ducelui» și vibra entuziast la resurecția «Noii Rome».” (Al. Cistelecan, „Fete pierdute. O mussolinianã: Ileana Busuioceanu”, revista „Familia”, Oradea, nr. 4, aprilie 2018, pp. 23-25).
Volumul de debut al Ilenei Busuioceanu, „Lumini din Țara mea” (Ed. „Ramuri”, Craiova, 1942) – pe care îl deținea regretatul ziarist al „Gorjeanului”, Ion Șoldea -, dincolo de unele consemnări în presa din țară (Octav Șuluțiu – în „Familia”, nr. 1-2/1943), a fost elogios recenzat în coloanele ziarului, în două rânduri: Marginalii critice de C. Demetrescu la volumul „Lumini din Țara mea” (numărul din 24 martie 1942) și „Lumini din Țara mea”, un comentariu de prof. Th. Gâlcescu (nr. din 14 aprilie 1942, p. 2). Profilul pe care noi i l-am dedicat poetei Ileana Busuioceanu se regăsește în colecția revistei „Studium” (Nr. 1-2/2002, p.63), editată de Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” (seria, deja istorică, coordonată de mine în perioada 1998-2018, ca profesor, în anii 1998-2018, dar și ca director, în perioada 1998-2002).
„După fotografia din fruntea volumului – scrie criticul Al. Cistelecan – Ileana trebuie sã fi fost o frumoasă calificată: tunsoare ușor obraznică, băiețoasă, ochi umbriți, privire provocatoare, buze senzuale, frunte înaltă, liberă, oval perfect și un gât aproape botticellian. Dacă nu inventează sau nu exagerează, se trage din viță boierească (așa rezultă din În conac la Busuioci, unde ar fi copilărit). A rãmas (deduc din altă poezie – Tatăl meu) orfană de tată destul de tânară. Și sigur a călătorit prin Italia…”.
Între articolele de reală ținută intelectuală și culturală, semnalăm pe acela intitulat: „O carte nouă – Un prinț prin Țara lui de Ion Conea”, apărut în numărul de 16 pagini al „Gorjanului” din 25 decembrie 1940 (Anul XVII, nr. 48, p. 14).
Renumitul geograf și geopolitician român, profesor doctor-docent (fusese unul din iluștri dascăli ai viitorului Rege Mihai, la Școala Palatină), ION CONEA (15 ianuarie 1902, Coteana, Olt – 22 iunie 1974, București) a excelat în studii de „geografie istorică” / „geoistorie” și „toponimie geografică”, dar și de „geopolitică” (împreună cu Anton Golopenția, conform tratatului din 1940) – „un constructor al geoistoriei și geopoliticii românești” (Ștefan Ștefănescu). A condus activitatea de cercetare monografică a satului Clopotiva (județul Hunedoara), monografie care a fost tipărită integral în 1940 (cu titlul Clopotiva, un sat din Hațeg – Monografie sociologică).
Prof. Ion Conea l-a însoțit pe „iubitul nostru Suveran călătorind pe drumuri istorice, cu gândul, cu ochiul deprins a cunoaște și prețui istoria Țării pe care o conduce”, scrie Ileana Busuioceanu, precizând că încă din vara anului 1934 tânărul Rege Mihai își începe „acele excursii, nespus de frumoase, prin împrejurimile Palatului de la Sinaia, mai apoi prin Delta Dunării, în munți, aproape de cer, de curăția sufletească a poporului în mijlocul căruia i-a plăcut să-și petreacă timpul liber, pentru ca să-l găsim în dimineața zilei de 12 iunie 1938, în Tg. Jiu, cu priveliștea nemuritorului nostru Parâng în față” (mai venise în Gorj în 1934, însoțit de prim-ministrul Gh. Tătărescu vizitând Mânăstirea Lainici, Castrul Roman, Mănăstirea Polovragi, iar de la Tg. Jiu mergând la Poiana-Rovinari, la reședința întâiului sfetnic al Tronului).
Din Tg. Jiu, echipa regală se îndreaptă spre Valea Gilortului, ajungând la Vladimir. Acolo, în biserica satului, tânărul Rege se roagă, după care se merge la casa lui Tudor, unde profesorul de filosofie Vasile Băncilă, aduce lămuriri privind imaginea legendară a Marelui Pandur: „Om de vocație e acela care vine pe lume cu o misiune în slujba celor mulți; el e un om care nu-și aparține lui, ci neamului sau obștei care L-a produs; el trăiește, așadar, nu pentru sine, ci pentru acești alții” (p. 26).
De la Vladimir, suita regală s-a deplasat la Polovragi, vizitându-se mănăstirea și „peștera lui Zalmoxis”, apoi, trecându-se Oltețul, s-a vizitat Baia de Fier și împrejurimile, întoarcerea la Tg.-Jiu având loc prin Novaci. Este evocată și deplasarea la Runcu, pe Valea încântătoare a Sohodolului.
„Ajunși la Tg. Jiu la 18 iunie, din nou, de data aceasta remarcăm la autor – scrie recenzenta – atenția deosebită pe care o are, de a ne aminti simțămintele M. Sale. În orașul istoric, sens nou se desprinde din drumurile pe care le-a străbătut M. Sa. Era în trecerea aceea prin Tg. Jiu sensul și dorința de a cunoaște orașul, în adevărata lui înfățișare zilnică, neprefăcută, curată, ca zorile zilei pe culmile Parângului din apropiere.”
În felul acesta, profesorul Ion Conea își amintește, „nu fără vădită satisfacție, de ziarul săptămânal al Tg. Jiului, de «GORJANUL», gazeta de însuflețire și păstrare de legătură a tuturor gorjenilor de pretutindeni.”
Iată cuvintele scrise de Ion Conea, care a adus desigur la cunoștință și tânărului Suveran aceste îndreptățite constatări și impresii:
„…Și mai are Târgu-Jiu ceva interesant: este gazeta lui săptămânală «GORJANUL». Nu numai că e bine și viu scrisă, având colaborarea permanentă a unui număr de vrednici învățători din județ, plini de ambiție și avizi de cultură, scriind la întrecere articole frumoase, pe care le frământă în minte săptămâni întregi înainte de a le așterne pe hârtie (vezi cât de colo când le citești!) – nu numai că figurând, sub toate aspectele, printre cele mai bune săptămânale ale provinciei, – nu numai prin acestea, ci prin altceva, deosebit, mai ales prin acest altceva, care-i aparține în exclusivitate, merită această gazetă aici, un cuvânt:
Nu există gorjan, oriunde în țară dus (și câți gorjeni nu sunt risipiți în lung și latul țării!) de a cărui urmă să nu se știe precis la această gazetă, – și nu există gorjan din aceștia, care să nu fie abonat, PLĂTITOR, la dânsa și să n-o primească. Ca un detectiv îl urmărește și-l descoperă unde nu te aștepți, – și nu numai spre a le încasa abonamentul, dar mai ales spre a le urmări activitatea și a raporta despre ea tuturor gorjenilor, ori de câte ori această activitate merită relevată…” (p.69).
Cartea lui Ion Conea este apreciată de tânăra poetă Ileana Busuioceanu drept „un meritoriu și interesant studiu – istoric, am putea spune, – al vieții M. Sale Regelui Mihai I, în trecerea sa pe lângă istorie. / Prin Țara lui Litovoi, spre Tismana, cu popas la Brădiceni, ajunge M. Sa în pădurea de la poalele Mănăstirii Domnești.”
Seara petrecută la Tismana a fost una de neuitat – „în noaptea cu lună petrecută lângă zidurile Sf. Mănăstiri, străjuită de brazii, din baladele și cântecele oltenești dintotdeauna…”. Este menționată și „coborârea pe malurile Orlei, la caracteristica vânătoare de păstrăvi, într-o noapte asemenea unui basm de altcând.”
După care „Regescul Vlăstar pleacă spre Cloșanii lui Tudor, spre Munții Mehedințiului, pentru ca la puțin timp după aceasta să-și încheie excursia de studii, plecând cu sufletul încântat de frumusețile Țării pe care azi o conduce. Închei, recomandând cu satisfacție cartea d-lui Ion Conea, ca pe una din cele mai interesante cărți scrise în acest domeniu, ea înfățișând unul din cele mai autentice momente din viața M Sale Regelui Mihai I-iu.” (Ileana Busuioceanu, „Ion Conea – Un prinț prin Țara lui”, în „Gorjanul”, XVII, nr. 48, 25 dec. 1940, p. 14).
Nb. Această vizită a Regelui Mihai în Gorj (rege de două ori: 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947), într-o suită de clasă palatină (a doua), ne-a amintit și de alte două veniri ale Suveranului: în refugiul din noaptea de 23/24 august 1944 (după arestarea mareșalului progerman Ion Antonescu, la 22 august, și actul de „întoarcere a armelor” prin alăturarea de Armata Roșie, marcând ieșirea României din alianța cu puterile Axei), când, împreună cu Regina-Mamă Elena, părăsind Bucureștiul, în înțelegere cu prim-ministrul C. Sănătescu, Regele s-a aflat, timp de trei săptămâni, la conacul de la Dobrița al familiei dr. D. Culcer, astfel familia fiind protejată de atacul armatei germane, care deja primise ordinul de atac dat de Hitler (în noaptea de 23 august, ora 24.00). / După 1990, familia regală Mihai & Ana a mai trecut prin Gorj de vreo două ori…
Documentar de Zenovie CÂRLUGEA
