CSM Târgu Jiu nu va mai juca în prima zi a Turneului 8 cu CSM Oradea. Echipa bihoreană nu se va mai deplasa la Timişoara din cauza noului coronavirus. Un component al formaţiei a fost diagnosticat cu Covid-19 la testul efectuat în cursul zilei de vineri. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al grupării bihorene, după ce Direcția de Sănătate Publică Bihor a recomandat ca delegația roș-albastră să nu facă deplasarea pe Bega. „Clubul nostru a întreprins acțiunile necesare în acest sens și a contactat Direcția de Sănătate Publică Bihor, iar recomandarea a fost ca delegația CSM CSU Oradea să nu efectueze deplasarea pentru acest eveniment. De asemenea, au fost transmise documente justificative în acest sens către Federația Române de Baschet, totodată clubul nostru informând organizatorul evenimentului de la Timișoara de situația ivită”, se arată în comunicatul clubului bihorean. Întregul personal sportiv al echipei urmează să fie retestat peste câteva zile, în timp ce personalul medical al clubului monitorizează situația. Turneul de la Timișoara ar fi trebuit să debuteze chiar cu întâlnirea CSM Târgu Jiu – CSM Oradea, dar astfel prima partidă a fost cea dintre CSM Galați și SCM Timișoara. În această seară, gazdele vor evolua împotriva elevilor lui Claudiu Alionescu, de la ora 19.00.
Cătălin Pasăre