Primul cămin cultural din Dănești, în linie dreaptă

1249

Comuna Dănești, aflată la doi pași de municipiul Târgu-Jiu, va avea un cămin cultural construit de la zero. Primarul încearcă din 2008 să obțină finanțare pentru acest proiect.

„Țin să vă anunț că vineri, 12 iunie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții «Construire așezământ cultural, sat Dănești, comuna Dănești, județul Gorj» din Subprogramul «Așezăminte culturale» din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social. Prin Ordinul ministrului MLPDA nr. 2386/12.06.2020, finanțarea investiției intră în linie dreaptă, urmând ca în perioada imediat următoare, CNI să procedeze la demararea licitației pentru desemnarea executantului lucrării”, a anunțat primarul Emilian Rusu.Valoarea investiției este de peste trei milioane de lei, fiind asigurată din fonduri guvernamentale derulate prin Compania Națională de Investiții. Primăria Dănești va preda, către CNI, terenul supus investiției, urmând să asigure toate utilitățile la așezământul cultural. „În curând așteptăm postarea procedurii de licitație pe site-ul de achiziții publice, pentru acest obiectiv de investiții”, a mai anunțat primarul Rusu.

Proiect finanțat după 10 ani
Comuna Dănești nu dispune de un cămin cultural. Cea mai mare „sală de festivități” este la primărie și dispune de circa 40 de locuri. „Din 2008 am aprobarea, dar nu a fost prinsă la finanțare. Va fi o construcție nouă, în satul Dănești. Avem nevoie de acest așezământ cultural, să avem și noi unde să ne întâlnim, să organizăm fiii satului și diverse alte activități. Acum nu avem unde. Cea mai mare sală este de 40 de locuri, la primărie, sala de ședință. Aveam nevoie de această investiție. Suntem aproape de oraș, la vreo șase kilometri de Târgu-Jiu, și copiii ar mai prezenta și ei un program artistic, ar mai face anumite serbări, dar nu avem unde”, declara primarul Rusu, pentru „Gorjeanul”, în urmă cu puțin timp.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here