Primul asalt pentru podium

276

Energia se apropie de închiderea unui an fără egal în istoria echipei de baschet. Trupa lui Constantinides a fost a treia în EuroChallenge la prima sa participare europeană și vrea să fie tot a treia și în Liga Națională.

În această seară, de la ora 18:00, în Sala „Mihai Viteazul” din București, Energia caută un succes care să-i ofere posibilitatea ca la Târgu Jiu să reușească să cucerească medaliile de bronz ale acestei ediții de campionat. Steaua CSM București – Energia Târgu Jiu este duelul care va da echipa care va completa podiumul, primele două poziții fiind acontate de Asesoft și BC Mureș, cele care-și dispută în acest an titlul.

Duelul dezamăgitelor
O luptă pentru locul trei reprezintă de foarte multe ori un duel între două echipe ce încă își trăiesc dezamăgirea ratării prezenței în finala mare. Energia a fost la câteva fracțiuni de secundă de ajungerea în meciul decisiv pentru accederea în finală, iar regretul este în continuare mare, mai ales că echipa și-a arătat potența și în duelurile din EuroChallenge: „E normal să fim oarecum dezamăgiți, asta pentru că am avut oportunitatea, am avut șansa și ne doream foarte mult să accedem în finală, însă la sfârșit nu am avut concentrarea și abilitățile pentru a realiza acest lucru. În aceste meciuri de semifinale de campionat ai nevoie de mai multă pasiune, de mai multă concentrare. Am senzația că nu am avut aceste lucruri și în final am plătit tributul lipsei de experiență pentru astfel de meciuri”, a declarat antrenorul Energiei, Antonis Constantinides. Acesta spune însă că echipa sa stă bine la capitolul motivațional: „Din partea noastră există o motivație, noi nu am terminat niciodată pe locul 3. Oricum, noi știm că o clasare pe locul al treilea ne oferă biletele pentru EuroChallenge în sezonul viitor și astfel nu există posibilitatea ca noi să mergem la București și să nu fim interesați de această partidă”, a mai spus tehnicianul cipriot.

Defensiva e cheia seriei
Constantinides vrea ca echipa sa să conștientizeze care este singura cale spre îndeplinirea acestui ultim target, locul trei nu poate fi obținut decât cu ajutorul unui joc defensiv aproape perfect. „Sunt meciuri foarte dificile din moment ce nu vom avea avantajul terenului propriu și dacă vom merge acolo cu aceeași filosofie cu care am atacat meciurile de la Ploiești, gândindu-ne doar din punct de vedere ofensiv, atunci nu avem nicio șansă. Trebuie să ne reamintim de echipa pe care am văzut-o în ianuarie și februarie în ceea ce privește defensiva. În acest fel vom avea mai multe șanse să câștigăm seria. Altfel va fi foarte greu pentru noi dacă vom lăsa Steaua să înscrie 80-85 de puncte pentru a câștiga un meci acolo. Important este să câștigăm un meci acolo”, a mai spus Constantinides.

Cel puțin un joc fără Glyniadakis
Pivotul elen al Energiei a fost suspendat după meciul trei cu Asesoft, dar Glyniadakis a putut evolua în al patrulea joc pentru că gorjenii au depus un apel care nu s-a putut judeca în regim de urgență. Cele două etape de suspendare curg odată cu startul primului joc din seria cu Steaua, dar gorjenii speră să-l poată vedea evoluând chiar din jocul doi, cel de la Târgu Jiu: „Așteptăm încă decizia Biroului Federal pentru a vedea exact care va fi acea sancțiune, poate vom reuși să o reducem, însă în situația în care nu vom reuși, vom merge acolo să ne luptăm fără el. Am mai avut o experiență asemănătoare la Sibiu. Bine, Steaua nu este Sibiu, dar dacă ne vom confrunta cu această situație, acum îl vom avea pe Kremen”, a declarat antrenorul Constantinides. Totuși, având în vedere că Glyniadakis este recidivist, este foarte puțin probabil ca jucătorul grec să fie iertat, așa că Energia ar putea avea un pivot de meserie abia în jocul decisiv, dacă va mai fi nevoie și de un al treilea meci.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here