Primele două zile ale Simpozionului naţional: «Viitorul învăţământului: strategii, soluţii, legiferare», Târgu-Jiu, 22-27 iulie 2019

925
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu o participare, nu prea numeroasă, dar prestigioasă, prima şi cea de-a doua zi a Simpozionului naţional: «VIITORUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI (STRATEGII, SOLUŢII, LEGIFERARE)», Târgu-Jiu, 22-27 iulie 2019, au excelat prin dezbateri interesante despre starea actuală a învățământului din România, despre problemele privind educația și starea societății româneşti, pentru găsirea unor soluţii viabile la problemele majore care pot să reabiliteze sistemul de învăţământ actual, pentru a face o analiză comparativă cu schimbările esenţiale care se produc în învățământul de astăzi din: S.U.A., Germania, Franța, China, Japonia, dar şi pentru asigurarea calității în învățământul şcolar, liceal şi universitar din România, în strânsă legătură cu importanța gradului de internaționalizare a programelor de studii. La festivitatea de deschidere, din prima zi a simpozionului au participat, printre alţii, Domnul Cosmin Popescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care s-a referit la necesitatea punerii în practică a unei legi care să conducă la înfiinţarea Muzeului «Constantin Brâncuşi», dar, a fost prezent şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Domnul Prefect Ciprian Adrian Florescu, cel care a apreciat faptul că Universitatea «Constantin Brâncuşi» se implică în găsirea unor soluţii pentru redresarea învăţământului românesc, spunând printre altele: ,,Simt o bucurie generată de patriotismul local şi văd de la o zi la alta preocuparea de a se asigura o stabilitate pentru cadrele didactice, dar şi pentru elevi şi studenţi” a subliniat vorbitorul!
Personalităţile marcante care au conferenţiat în primele două zile ale simpozionului au subliniat importanţa tradiţiilor şi a inovărilor eficiente în sistemul de învăţământ, pentru a stimula competitivitatea, calitatea și evaluarea calității în toate cele trei paliere ale sistemului de învățământ.
Dacă în după-amiaza primei zile a simpozionului, oaspeţii veniţi din ţară au vizitat Ansamblul sculptural al creaţiilor brâncuşiene de la Târgu-Jiu, în seara zilei de marţi, la Peştişani s-a desfăşurat o interesantă manifestare sub genericul: «Să-l redescoperim pe Brâncuși acasă la Hobița. Dialoguri imaginare cu genialul artist», urmată de un recital de excepţie al violoncelistului Adrian Naidin, intitulat: «Cu violoncelul lui Adrian Naidin pe urmele lui Constantin Brâncuși»!
Astăzi, miercuri, 24 iulie 2019, în programul simpozionului sunt cuprinse următoarele teme de dezbateri: Tema: Reforma curriculum-ului – nucleu al schimbării din învățământul preuniversitar , după cum urmează:
9,00-9,25: Octavian Mândruț – Contribuții la teoria curriculum-ului: proiectarea documentelor reglatoare ale Curriculum-ului național
9,25-9,50: Gherghina Boda – Pedagogia de patrimoniu și parteneriatul muzeu- școală
9,50-10,05: Marcela Mrejeru – titlu rezervat
10,05-10,20: Dumitru-Cătălin Rogojanu – Pedagogia muzeală și reconcilierea cu trecutul
10,20-10,35: Ion Alin Tomoescu – titlu rezervat
10,35-10,50: Andra Bica – titlu rezervat
10,50-11,05: Maria Stefanie – Conexiuni și valențe educaționale din sistemele de învățământ din China și România.
11,05-11,30: Coffee Break
Tema: Nevoia dezvoltării învățământului profesional. Economia Gorjului și diversificarea ofertei educaționale, după cum urmează:
11,30-11,55: Cosmin Popescu – Economia Județului Gorj. Perspective
11,55-12,20: Cornelia Tomescu-Dumitrescu – Educația – vector de dezvoltare locală. Economia județului Gorj
12,20-12,45: Cristinel Racoceanu – Parteneriatul social , factor determinant în evoluția învățământului profesional
12,45-13,10: Mihai Cruceru – Adaptarea ofertei educaționale la cerințele pieței muncii
13,10-14,00: Răspunsuri la întrebări și dezbateri
14,30: Prânz
17,00-19,00: Propuneri de lege ferenda pentru învățământul preuniversitar – Adrian Gorun, Gabriela Raluca Loga, Georgiana Florescu.
G.Vasile

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here