Primarul Vamvu din Crasna: ”70% sunt convins că voi câştiga următoarele alegeri”

428

primar crasnaAurel Vamvu conduce primăria Crasna din anul 2004, acum aflându-se la al doilea mandat. Pe parcursul celor şapte ani de când se află în scaunul de primar, Vamvu a făcut numeroase proiecte europene, acum aflându-se la al cincelea, şi spune că este convins, în proporţie de 70%, că va câştiga şi următoarele alegeri, deoarece are susţinerea locuitorilor din Crasna şi a consilierului judeţean PSD, Puiu Diaconescu.

De şapte ani conduce comuna Crasna şi spune că speră că acest mandat nu va fi ultimul. De fapt, este convins că va câştiga şi următoarele alegeri, deoarece mai are multe de făcut pentru locuitorii din cele nouă sate pe care le are în conducere. Este vorba despre Aurel Vamvu, edilul din Crasna, care nu se va lăsa de meseria de primar până nu va termina tot ce a început. „Da, normal că voi candida. Şi voi şi câştiga, sunt convins de asta în proporţie de 70%, mai am multe proiecte de realizat. Sunt la al doilea mandat, la primul am candidat pentru Partidul Unității Națiunii Române, pentru că nu am mai avut loc în PSD. Dar de acum tot pentru social –democrat voi candida”, declară Vamvu, convins de faptul că va fi ales pentru a treia oară în funcţia de edil al comunei Crasna.

„Puiu Diaconescu m-a ajutat mai mult decât oricine”

Deputat pe colegiul primarului de la Crasna este Mugurel Surupăceanu, iar senator, Toni Greblă, însă, spune Vamvu, cel mai mult şi-a făcut simţită prezenţa în rezolvarea problemelor comunei consilierul judeţean PSD, Puiu Diaconescu. Nu neagă ajutorul dat de senatorul şi deputatul de pe colegiul său, dar mai mult decât cei doi la un loc a fost susţinut de consilierul judeţean. „Diaconescu m-a ajutat cel mai mult, cu toate proiectele, mai mult decât deputatul Surupăceanu şi senatorul Greblă la un loc. M-au ajutat şi cei doi, dar Diaconescu a fost alături de mine, dacă pot spune aşa, 70% la sută, mai mult decât cei doi la un loc. Multe dintre proiecte nu ar fi fost posibile fără ajutorul dumnealui”, spune primarul din Crasna.

Trei proiecte europene finalizate, două în aşteptare

De când a fost ales primar, Vamvu şi-a făcut simţită prezenţa printre locuitorii din Crasna. Este mândru că are o comună mare şi frumoasă şi că este alături de oamenii din localitatea pe care o conduce. Însă nu numai cu vorbe ci şi cu fapte, edilul reuşind până în acest moment să finalizeze trei proiecte europene şi să mai aibă pe lista de aşteptare încă două. „Până acum am terminat trei proiecte cu bani europeni. Este vorba de un program integrat de gestionare a deşeurilor menajere, care s-a făcut împreună cu toate comunele din preajma oraşului Novaci, de proiectul de aducţiune apă, care cuprinde Aninişul din Deal, Aninişul din Vale, în valoare de un milion de euro. Un alt proiect pe care l-am terminat de când sunt primar constă în modernizarea drumului forestier Cărpiniş 1 şi Cărpiniş 2 şi prelungirea unui alt drum. Mai am un proiect în dezvoltare, care este tot european, şi constă în asfaltare, canalizare, staţie de epurare, extindere alimentare şi reabilitarea Căminului Cultural din Crasna. Deja s-au început lucrările la un alt proiect, ce constă în modernizarea drumului forestier din Valea Aninişului”, mai adaugă Vamvu.

Muzeu, biblionet şi farmacie, la Crasna

Nu mulţi sunt primarii din Gorj care se pot mândri cu atâtea realizări. Graţie primarului Vamvu, în comuna Crasna există acum un muzeu al satului, farmacie, biblionet şi chiar o sală de spectacol. Chiar în biblioteca din centrul comunei s-a realizat racordarea la Internet, prin introducerea unei reţele de calculatoare, datorită programului Biblionet. Şi pentru că în localitatea Crasna profesează trei medici care scriu reţete, era nevoie şi de o farmacie, pentru a nu mai fi nevoiţi localnicii să meargă până în cel mai apropiat oraş pentru a procura medicamentele de care au nevoie. Din fonduri proprii, spune primarul, au mai fost reabilitate cele cinci Cămine Culturale ce se află în comuna Crasna, iar şcolile, nouă la număr, au fost reabilitate în proporţie de 90%, pentru ca elevii să studieze la standarde europene.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here