Primarul din Vladimir, sancţionat de liderii politici

376

primar vladimirPeremiştii dar şi socialiştii au criticat ieri, considerând-o drept o greşeală politică gravă, prezenţa primarului PSD din Vladimir, între delegaţii UNPR Gorj participanţi sâmbătă la Craiova. Liderii ambelor partide, PRM şi PAS, au spus astfel că, în opiniile lor, cazul primarului din Vladimir, Aurel Băcanu Vladimirescu, trebuie pus în discuţii conducerii judeţene a PSD Gorj, pentru ca cel în cauză să fie exclus din rândurile partidului. Asta, mai ales că această formaţiune politică l-a susţinut timp de trei mandate.

Atât liderii PRM cât şi ai PAS Gorj au criticat gestul făcut de primarul PSD din Vladimir de a participa la şedinţa regională a UNPR-ului de la Craiova. “PRM-ul prin statut l-ar fi exclus pe acel membru, indiferent dacă era ales local sau un simplu membru de partid care ar fi mers la o astfel de întâlnire. Acum este problema dumnealor, a celor de la PSD, ce fac cu membrii lor de partid, este o problemă internă a dânşilor”, a declarat Gheorghe Bucălăete, prim-vicepreşedintele PRM Gorj. “Nu mi se pare corect ce a făcut primarul din Vladimir, atâta timp cât el era la PSD. Arată că el trădează partidul, el vrând să treacă în partea cealaltă. El a fost ajutat şi propulsat de PSD în trei mandate, a fost incorect din partea lui. Putea să întrebe chiar dacă se ducea acolo. Putea cere voie dacă vroia să meargă la conferinţă ca invitat, dar nu cu fular la gât”, a declarat Constantin Semen prim-vicepreşedinte PAS Gorj.

“O discuţie tet-a-tet cu primarul era bine venită înainte de conferinţa UNPR-ului. Acum, nu poţi ţine pe nimeni forţat, dar dacă vezi că un primar este susţinut de partid şi vezi că el face aşa parcă îţi este necaz un pic şi nu cade tocmai bine”, a declarat şi Gheorghe Dudău, preşedintele PAS Gorj.

Primarul PSD din Vladimir, Aurel Băcanu Vladimirescu, a participat sâmbătă la Bucureşti în delegaţia UNPR Gorj la reuniunea UNPR-ului din regiunea sud-vest Oltenia, purtând al gât însemnele UNPR, deşi în faţa PSD a spus mereu că nu şi-a trădat partidul.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here