Primăria Târgu-Jiu nu pierde banii europeni pentru realizarea CNIPT

370

Lucrările la construirea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi” se vor încheia până la finele acestei luni.

Sistate în cursul verii pentru aproape două luni de zile, deoarece primul constructor a cerut rezilierea contractului ca urmare a intrării în procedură de insolvenţă, CNIPT „Constantin Brâncuşi” are din septembrie un nou constructor. Lucrările la clădirea care va adăposti CNIPT “Constantin Brâncuşi” se vor încheia până la 31 decembrie a.c. Asigurări în acest sens dau reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu care afirmă că finanţarea europeană pentru acest proiect nu va fi pierdută. “În septembrie a fost desemnat un nou constructor, deoarece firma anterioară intrase în insolvenţă şi ne-a cerut rezilierea contractului. Acum, lucrările sunt aproape de a fi finalizate şi sigur vor fi încheiate până la finalul anului, ştiut fiind faptul că 31 decembrie este termenul de finalizare, în caz contrar, am risca pierderea finanţării din bani europeni a acestei investiţii. Ca şi procent de realizare al lucrărilor, acesta se situează undeva la puţin peste 90%”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Lavinia Petriţa.
Întreaga investiţie e finanţată din Programul Operaţional Regional, termenul de finalizare fiind sfârşitul anului 2015. Valoarea estimată a lucrărilor este de circa 350.000 de lei, fonduri europene, care s-ar putea pierde dacă investiţia nu va fi gata până la 31 decembrie anul curent. În acest caz, cel mai probabil, lucrările vor fi continuate cu bani din bugetul local. Partea care a mai rămas de executat după ce contractul cu primul constructor a fost reziliat, se referea la diferenţa privind instalaţiile electrice interioare 30% realizate, instalaţii sanitare 18%, nu s-a executat nimic la partea de instalaţii termice, centrale termice, ceea ce înseamnă partea de încălzire climatizare şi sistematizare interioare a incintei, inclusiv împrejmuirea.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică va fi coordonat de către administraţia publică locală şi scopul său va fi acela de a promova, proteja, conserva şi de punere în valoare a Ansamblului Monumental “Constantin Brâncuşi”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here