Președintele Federației de Kyokushinkai Tradițional din România (FKTR) revine la Târgu-Jiu

1432

În perioada 8-10 aprilie 2016 se desfăşoară, la Târgu-Jiu, cea de-a 8-a ediţie a Seminarului Zonal de Karate Kyokushinkai pentru copii, juniori, tineret şi seniori. Evenimentul este coordonat de către Horaţiu-Adrian Neagoie, Shihan – 5 DAN, în calitate de preşedinte al Federației de Kyokushinkai Tradițional din România (FKTR) şi este organizat de Dorin Dumitru,  Sempai – 2 DAN, C.S. Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu.

Sala de sport „Tudor Vladimirescu” din incinta CNTV Târgu-Jiu găzduieşte, la sfârşitul săptămânii viitoare, Seminarul Zonal de Karate Kyokushinkai pentru copii, juniori, tineret şi seniori. Ajuns la ediţia a 8-a, seminarul este organizat de Asociaţia Club Sportiv Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu, sub auspiciile IKOK SOSAI Romania / Federaţia de Kyokushinkai Tradițional şi IKOK SOSAI HONBU Japonia şi se va bucura de prezenţa preşedintelui FKTR – Horaţiu Adrian Neagoie.

Programul seminarului
Seminarul Zonal de Karate Kyokushinkai debutează vineri, 8 aprilie, ora 19:30. A doua zi, antrenamentele se desfăşoară în intervalele orare 10.00 – 12.00 şi 17.00 – 19.00. Potrivit organizatorilor, karate„fiecare sesiune de antrenament va cuprinde 1,5 ore de antrenament pentru începători şi 2 ore pentru avansaţi. Toate antrenamentele vor urmări alinierea la standardele Honbu şi vor consta în Honbu Kihon şi Kata, Kihon Ido, Bunkai, Ido-geiko, Goshin-jitsu, Kumite, parcurgerea standardelor programei de examinare”.
Duminică, 10 aprilie, între orele 09.00 – 13.30 se desfăşoară examenul de grad Kyu. La seminar este aşteptat orice practicant de kyokushinkai, după cum precizează Sempai Dorin Dumitru.
Președintele Federației de Kyokushinkai Tradițional din România (FKTR), Horațiu Adrian Neagoie, va fi prezent la Târgu-Jiu, în perioada 8-10 aprilie, el fiind şi coordonatorul Seminarului Zonal de Karate Kyokushinkai pentru copii, juniori, tineret şi seniori. Horaţiu Neagoie spune că revine cu drag în municipul nostru pentru a fi alturi de membrii practicanți ai clubului și de liderii acestuia. „Obiectivul major este dezvoltarea unui centru puternic și recunoscut de Karate Kyokushinkai Tradițional, la nivel național și internațional, format din 3-5 cluburi puternice. Este un proces pe termen mediu (5-7 ani), prima etapă fiind îndeplinită prin construirea primului club de acest gen în Târgu Jiu, AS.C.S. Karate Kyokushinkai, care a reprezentat cu mândrie municipiul Târgu-Jiu la toate evenimentele naționale și internaționale la care a participat în ultimii 3 ani”, a precizat Horațiu Adrian Neagoie, președintele Federației de Kyokushinkai Tradițional din România (FKTR).
Federația de Kyokushinkai Tradițional din România (FKTR) este organizația cunoscută și sub denumirea de IKOK Sosai România, ca ramură din cadrul International Kyokushinkai Organization Kyokushinkaikan (IKOK), structura internațională fondatoare a stilului Karate Kyokushinkai. IKOK este singura organizație de Karate Kyokushinkai Tradițional deținătoare legală a denumirii Kyokushinkai.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. OMITETI FAPTUL CA TOTI COPIII PLATESC CU BANI GREI ACESTE PREZENTE DE EXAMINATORI SI ANTRENORI LA TARGU/JIU.SE PLATESC SI EXAMENELE SI CENTURILE SI CUPELE SI DIPLOMELE SI ETC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here