Premii pentru echipa de robotică, din partea primarului Romanescu

509

„În cadrul ședinței festive a Consiliului Local, ce a avut loc astăzi, în Sala Maură a Prefecturii Gorj, în cadrul căreia am deschis Zilele Municipiului au fost prezenți unii dintre copiii care au dus numele orașului nostru și al țării pe cele mai înalte culmi, mă refer aici la elevii Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, care s-au calificat în semifinala Compionatului Mondial de Robotică, îndrumați de doamna profesor Mihaela Ana Runceanu și Alexandru Budin, dar, și la elevul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”,Ioan Popescu, îndrumat de domnul profesor Eugen Nodea, care a participat la Olimpiada Internațională de Informatică și s-a calificat la Olimpiada Balcanică de Informatică. Le mulțumesc atât lor, cât și cadrelor didactice pentru eforturile depuse.
De asemenea, trebuie sa prețuim și acei oameni care au luptat pentru județul nostru de a lungul vremii, iar aici trebuie sa îl menționăm pe domnul general maior în rezervă Constantin Ispas, care de astăzi este cetățean de onoare al municipiului Târgu Jiu”, a scris edilul Marcel Romanescu, pe pagina sa de Facebook. De asemenea, și echipa de robotică, la rândul său, a mulțumit Primăriei și Consiliului Local al municipiului Târgu Jiu pentru distincțiile oferite astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.