– Acesta-i dormitorul meu, îţi place?! Era o încăpere de invidiat, mobilată cu un pat dublu, aşezat ca să se poată folosi pe ambele laturi, un dulap de haine şi o toaletă imensă, cu o oglindă la mijloc şi o măsuţă cu două fotolii.
Pe pereţi erau agăţate două tablouri în ulei, un asfinţit de soare şi o casă ţărănească, gen Petraşcu, precum şi o icoană cu Maica Domnului, pusă deasupra unei candele din argint. Deasupra toaletei, cu posibilitatea de a fi văzut din pat, „privea” spre noi, numărând minutele, ca piesă de ultimă generaţie a tehnicii, un ceas electronic de o dimensiune apreciabilă. Patul era aranjat pentru a fi folosit de două persoane, cu perne mari şi mici, cu feţe de damasc apretate şi călcate, precum şi o cuvertură subţire, pentru acoperire. După aspect, lenjeria fusese proaspăt schimbată. Totul era curat, ca şi aerul plăcut mirositor, realizat cu un sprai odorizant de pin, ce persista în încăpere. Lustra era şi ea de provenienţă veche, cu mai multe braţe şi cu mai puţine becuri montate, pentru a nu se face risipă de curent, sau pentru intimitatea alcovului. Am trecut prin toate încăperile şi astfel am luat contact cu toate părţile intime ale unei case ce aparţinea unei doamne, pe care fizic o cunoscusem destul de bine, oferindu-mi generos toată intimitatea ei. Mai trebuia să-i intru şi în suflet, dacă o să vrea să mă accepte spre a mi se destăinui. Doream să pătrund în tainele trăite de o femeie în relaţiile ei cu bărbaţii, să-mi dau seama de propriile mele greşeli, de bădărăniile pe care le-am comis în viaţa de familie faţă de Caty, care, aşa cum am constatat eu, mi-a fost credincioasă. Sau poate mă înşel? Sigur, au fost sentimente şi plăceri fizice, care s-au ivit pe timpul anilor tinereţii, în anturajul serviciului şi al legăturilor cu lumea exterioară din afara familiei, când, rămase singure, chiar şi femeile normale şi credincioase devin uneori labile, în mod obişnuit ţinte apetisante pentru poftele bărbaţilor, la care doamnele nu pot întotdeauna rezista, având şi ele poftele lor. Din tagma bărbaţilor curtenitori şi eu am făcut parte şi prezenţa mea aici este o certitudine care confirmă şi nu mai trebuie demonstrată. Nimic nu poate fi mai ulce ca dragostea oferită de o femeie dorită, cu bărbatul plecat de acasă, sau mai puternică emoţional, când vine la locul de întâlnire, lăsând soţul adormit în pat, din cauză că a consumat în ziua aceea mai mult … alcool. Trecuse de miezul nopţii, când ne-a adus la realitate cântecul unui cocoş din coteţul unui vecin, care îndeplinea misiunea unui orologiu al cartierului adormit. Am început masa cu un whisky adus de prin Australia, cu diverse şi delicioase mâncăruri, frumos aranjate pe platourile din porţelan de Sevres, confecţionate din cel mai preţios caolin, udate cu vinul „casei”, frapat de cubuleţe de gheaţă, în intimitatea grădinii, la masa octogonală, pe care ardea într-un sfeşnic o lumânare ce emana un parfum plăcut pentru momentul şi prilejul în care ne aflam. Din cei 25 de cm. de ceară ai lumânării se consumase o treime şi Puşa mea nu-şi terminase nici jumătate din povestea vieţii ei, pentru care eu o provocasem şi, ca orice femeie deschisă, îţi spune chiar mai multe decât eşti dispus să asculţi, că uitasem de ceea ce era poate cel mai important moment al serii, inaugurarea lenjeriei proaspăt spălată şi apretată, de pe patul dublu din dormitorul intim al doamnei. Cu memoria încărcată de multe evenimente dramatice şi altele frumoase din viaţa ei, aşa cum o incitasem să mi-o povestească, considerând viaţa de femeie ca o floare care nu piere, ci se „metamorfozează” după sezon, cu lux de amănunte Puşa mi-a povestit sincer tot ce avea, mai ales că florile alese drept comparaţie, propuse de mine, i-au făcut deosebită plăcere, iubindu-le deopotrivă: Viorea, Zambilă, Crin Imperial, Trandafir şi Crizantemă. La trandafir, povestea noastră ne-a fost întreruptă de cocoşul vecinului, care ne-a adus aminte că intrasem de mult în a doua zi, că mai aveam în program un moment de îndeplinit, acela cu patul, după care trebuia să mă retrag la domiciliul meu, „din motive uşor de înţeles”! (Va urma)
Ion C. Gociu
