Posturi de consilieri, vacante la Primăriile Târgu-Jiu şi Rovinari

778

Două posturi de consilieri principali sunt vacante în această perioadă la două administraţii publice locale din Gorj, respectiv Rovinari şi Târgu-Jiu.

Primăria oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului Financiar Contabil – Direcţia Economică. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii economice universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii economice superioare de lungă durată absolvite, cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum cinci ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 31 martie 2016, ora 16.00 – termenul limită de depunere a dosarelor; 11 aprilie 2016, ora 11.00 – proba scrisă; 14 aprilie 2016, ora 11.00 – proba interviu.
Şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Compartimentului Salarizare, Resurse Umane şi Managementul Funcţiei Publice, Direcţia Resurse Umane, Managementul Funcţiei Publice şi Comunicare Publică. Proba scrisă a concursului se va derula pe 12 aprilie, de la ora 10.30, urmând ca data şi ora interviurilor să fie stabilite şi comunicate ulterior candidaţilor. Condiţiile specifice de ocupare a funcţiei vacante din cadrul Primăriei Târgu-Jiu sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Psihologie ori Sociologie şi Ştiinţe Comportamentale; vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.