1. Militant pentru etica neuitării
În această nouă carte de istorie târgujiană, Gheorghe Nichifor vehiculează critic arta prozei. Iar tema „Fetelor de la Ecaterina” e la rându-i inspirată în panoplia autorului (vezi şi titluri ca „De la 10 mai la 1 Decembrie. Ziua Naţională a României la Gorj”, „Gorjul istoric şi pitoresc în anul Încoronării”; „Un matematician umanist: Gheorghe Ţiţeica”, „Gorjul şi Constituţia din 1923”) realmente bogată.
În arta-i „compoziţional-ecriturală” Gheorghe Nichifor explorează şi interpretează „stările de spirit ale gorjenilor”, „dragostea de neam şi ţară”, „afirmarea ştiinţei şi tehnicii în România la cumpăna veacurilor XIX-XX”, sau întreprinde captivante „incursiuni în cotidianul gorjean” – ca să le concretizeze în dense cronici.
În „Istoria” sa „pe unde scurte”, Monica Lovinescu afirmă că într-un „peisaj intelectual cuprins de amnezie memoria fusese cu totul alungată din Cetate”. Gheorghe Nichifor se opune acestei uitări, fiind o voce care dezice acest aspect nociv, militând pentru «etica neuitării» şi spiritul literar; căci în continuitatea unei civilizaţii şi culturi memoria e piatra de temelie şi dăinuire perenă.
„Fetele de la Ecaterina” abordează o idee productivă şi ficţională pe care o încheagă într-un epos atractiv, interesant, într-un discurs cu amprentă şi rezolvare narativă şi în stampe emoţionante, în fresce reancorate în epoca interbelică, parcă pregătite oricând să intre.
Astfel, istoricul identifică în cataloage şi arhive nume de profesoare şi eleve, pe care le vede implicate în evenimente dramatice precum: epidemia de scarlatină, crize politice, regimul autoritar carlist, război, bolşevizare ori în banale activităţi economicosociale.
2. Cu cărţile pe masă
Gorjul îşi are ca atare galeria sa de istorici care a început în eon cu Al. Ştefulescu şi a continuat în prezent cu Nicolae Mischie, Ion Mocioi, Marin Arcuş, Victor Troacă, Gheorghe Gorun, Dumitru Cauc, Teodor Voicu. Însă personal cred – precizez fără a supăra, Doamne fereşte, pe cineva – că Gheorghe Nichifor e poate mult mai aproape spiritului şi inimii mele. Ne leagă o prietenie reciproc împărtăşită de pe vremea când era inspector general adjunct, iar eu ziarist la “Gazeta Gorjului” şi apoi la “Gorjeanul”. Făceam terenul împreună şi astfel am scos împreună „Revista Învăţătorimii Gorjene”, în serie nouă, în echipă cu Antonie Dijmărescu şi Ion Elena.
Cu cărţile lui Gheorghe Nichifor pe masa de scris, nu uit că dânsul a fost şi este un om politic performant, democratic, colocvial, stăpân pe discurs, punctual, capabil să empatizeze cu oamenii cu care comunică în termenii unei normalităţi civice şi sociale; de asemenea personalităţi are nevoie Gorjul: şi, apropo de lansarea cărţii „Fetele de la Ecaterina” ce-a fost impecabil găzduită de MansArta Bibliotecii „Christian Tell” Târgu Jiu, cu Gheorghe Nichifor ca autor şi cu mine ca lector de carte pe afişul de rigoare, a fost o manifestare sincretică: cu muzică, recitări, şi doar două cuvântări pentru suta de invitaţi din eleganta sală ce ne strânsese la o acţiune de zile mari (să precizez că s-a aflat în sală preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Mihai Popescu – n.m.,I.P.B.).
Dar mai e totuşi nevoie să explic (unora şi altora) că am fost cel care am prezentat cartea „Fetele de la Ecaterina” în virtutea faptului că ambii mei fii, Silviu Doinaş şi Dan Adrian, au absolvit acest liceu, prestigios şi apoi în calitatea mea de autor, la rându-mi, al unei „Istorii transmoderniste a literaturii române contemporane” purtând un titlul ambiţios-motivat: „Scriitori români contemporani şi cărţile lor esenţiale” (cu Gheorghe Nichifor în cuprins – n.m.,I.P.B.).
3. Încă o „cărticică de seară”
Azi – după ce textul despre „Fetele de la Ecaterina” l-am dat la tipar mai întâi pentru „Gorjeanul” şi apoi pentru revista „Miracol de Brădiceni” [1] să comentez în continuarea dificilei mele întreprinderi editoriale de anvergură „monumentală” (de peste 2000 de pagini probabil, cu apariţia cam înspre toamnă – n.m.,IPB.) încă o monografie a acestui talentat „scriitor istoric” (în maniera – şi nu-mi retrag opinia subiectivă – unor Iorga, Daicoviciu, Pârvan, Densuşianu, Neagoe, Ioan-Aurel Pop ş.a.) dedicată tot unui eminent matematician umanist Gheorghe Ţiţeica, un întemeietor de paradigmă academică, o figură de autentic savant de talie mondială.
Cartea pe care i-o închină gorjeanul Gheorghe Nichifor severineanului Gheorghe Ţiţeica îmi aminteşte de monografia Elenei Roată despre Pompiliu Marcea şi despre cea a lui Titu Rădoi despre Al. Ştefulescu.
Ca să nu omit nici puterea exemplului propriu, întrucât eu însumi am publicat o monografie istorică literară despre „Cenaclul Columna. Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu. Generaţia columnistă după cinci decenii” [2].
În viziunea lui Gheorghe Nichifor o monografie, fie şi despre viaţa şi contribuţia la mersul ştiinţelor exacte şi al epistemologiei, a unui uriaş matematician ca Gheorghe Ţiţeica – nu poate fi decât filosofică; şi acest aspect este o consecinţă sine qua non a acestui fascinant domeniu al matematicilor ca rezultat al libertăţii de creaţie ştiinţifică regrupat de istoricul transdisciplinar Gheorghe Nichifor sub stindardul solidei culturi generale, din ce în ce mai importantă din 2000 încoace, de când România trebuie să-şi reconfigureze destinul din perspectiva excepţionalităţii sale individuale în „concernul” Uniunii Europene.
Răsfoiesc cu acea plăcere estetică a textului o asemenea proză bazată pe un aparat critic minuţios, bogat, ilustrativ bibliografic, întreţesut cu o acribie inalienabilă, rod neperisabil al unei cercetări autoconsistente. [3]
Dar „cărticica de seară” – de un arghezianism bine „ascuns” – care-l scoate din analele memoriei colective pe academicianul Gheorghe Ţiţeica e încă o lecţie „la clasă” a lui Gheorghe Nichifor, atopică şi de o unitate morală rezistentă la metonimia mulţumirii de sine. [4]
Bibliografie
1. Vezi revista „Miracol de Brădiceni”, nr.36/2024; articolul „O nouă carte de istorie târgujiană: „Fetele de la Ecaterina” de Gheorghe Nichifor”, pp.46-47, semnat de Ion Popescu-Brădiceni
2. Vezi Ion Popescu-Brădiceni: Cenaclul „Columna”. Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu. Generaţia columnistă după cinci decenii; Editura CJCPCT Gorj, Târgu-Jiu, 2015
3. Roland Barthes: Plăcerea textului; traducerea: Marian Papahagi; postfaţă: Ion Pop; Editura Echinox, Cluj, 1994, in integrum
4. Teodora Dumitru: Reţeaua modernităţii (Paul de Man – Matei Călinescu – Antoine Compagnon); Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2016
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie şi hermeneutica literaturii, scriitor
