Popeangă, bun de plată către Caragea

1666

Fostul comandant al IPJ Gorj, Viorel Caragea, a câștigat procesul pe care i l-a intentat fostului deputat Vasile Popeangă pornind de la declarații pe care politicianul le-a făcut la adresa sa și pe care le-a considerat jignitoare. În urmă cu mai bine de un an Caragea era prezent într-o emisiune în direct la un post local de radio, iar prin telefon a intervenit deputatul care din „milițian” nu l-a scos. Discuția dintre cei doi s-a tensionat repede, iar Caragea a promis atunci că își va apăra imaginea în instanță, iar daunele morale pe care le va obține le va dona unui orfelinat. Fostul comandant a cerut reparații morale de 100.000 de lei, dar instanța nu a aprobat suma în totalitate. Banii pe care Popeangă îi va avea de plătit nu sunt puțini la număr, dacă sentința va rămâne definitivă, deocamdată ea putând fi contestată. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Caragea Viorel Salvador, în contradictoriu cu pârâtul Popeangă Vasile. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 lei – taxă timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată. Ia act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, pe cale separată. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită”, au decis judecătorii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here