Acest aspect faţă de contribuţiile înaintaşilor şi ale contemporanilor caracterizează, atât studiile de mari dimensiuni ale lui Pompiliu Marcea (Alexandru Sahia, 1961 ; Ioan Slavici, 1965 ; “Convorbiri literare “ şi spiritul critic, 1972 ; Lumea operei lui Sadoveanu, 1976), cât şi culegerile de studii şi articole (Lecturi fidele, 1979 ; Varietăţi literare, 1982 ; Concordanţe şi controverse, 1983) sau dicţionarul de personaje, Umanitatea sadoveniană de la A la Z (1977), primul de acest fel din cultura noastră.
Credea statornic în rolul social al scriitorului, în forţa educativ – morală a literaturii, era atras de momentele “eroice”ale scrisului românesc(1848, Unirea şi Independenţa, 1907, Lupta împotriva fascismului), admira opera lui Eminescu, Caragiale, T.Arghezi, Călinescu, Panait Istrati, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Preda şi se entuziasma în faţa creaţiilor lui Marin Sorescu, D.R.Popescu, Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Paul Anghel, Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Nicolae Dragoş, G. Bălăiţă, Dinu Săraru etc. Dintre confraţi preţuia pe Şerban Cioculescu, Al. Piru, Zoe Dumitrescu Buşulenga, E. Simion, Dan Grigorescu, M. Ungheanu, Valeriu Râpeanu, I.D.Bălan. Detesta bârfa literară şi avea o repulsie viscerală faţă de detractorii valorilor literaturii contemporane de cei care, mânaţi de interese meschine, încurajează falsa literatură, evazionismul, formalismul , lipsa de idealuri patriotice, constructive.
În ultima vreme era preocupat de întocmirea unor expuneri monografice dedicate lui N. Iorga şi Şerban Cioculescu, după ce vreme de mai mulţi ani, lucrase la un roman pe care şi-l dorea cât mai curând tipărit.
Cursurile sale se bucurau de o mare audienţă din partea studenţiilor fiind apreciate pentru sobrietatea expunerii, densitatea informaţiei, calitatea caracterizărilor, diversivitatea modalităţilor de prezentare, caracterul lor formativ.
Toţi cei care i-au fost studenţi păstrează amintirea unui profesor integru, îndrăgostit de disciplina pe care o profesa, apropiat sufleteşte de studenţii săi, sprijinindu-i în realizarea preocupărilor lor literare. A fost un om generos şi un excepţional prieten. Un intelectual patriot, animat de un exemplar simţ al datoriei şi căruia descendenţa ţărănească, din vechii panduri ai Gorjului Oltean, îi transmisese o atitudine ostilă faţă de nedreptate, de compromisuri.
A fost un raţionalist dublat de un visător, un om al faptelor, dar şi al unei naivităţi dezarmante.
A crezut în virtuţile creatoare ale poporului său până în ultimele clipe şi a contribuit cu modestie, dar semnificativ, la sporirea zestrei lui de înţelepciune şi sete de lumină. ‘’
Pompiliu Marcea, s-a implicat cu admirabilă cunoştinţă profesională şi curaj civic, fără surle şi trâmbiţe în destinul cărţilor importante ale literaturii române de la Marin Preda până la Eminescu. Cu stilul său ,,pandur” s-a implicat în apărarea valorilor culturii naţionale ce a culminat cu dramaticele episoade din jurul vol. IX din ,,Opere” de Eminescu, pe care şef rabinul Moses Rosen
l-a ,,demarcat” ca antisemit, cerând în 1981, retragerea lui din circulaţie, practic interzicerea.
Puţini intelectuali români ai vremii au intervenit atunci, ca profesorul şi scriitorul Pompiliu Marcea contra acestei campanii de demolare şi discreditare a poetului naţional, iar unii dintre cei puţini care s-au asociat, s-au retras repede, speriaţi de amploarea şi implicaţiile ,,cazului”. Spre gloria lui, criticul şi istoricul literar Pompiliu Marcea a rămas singur şi neclintit în tranşarea acestei bătălii culturale pe care a câştigat-o, dar care se pare cu riscul vieţii.
Pompiliu Marcea se mândrea că se trage din stirpea gorjenească aşa cum spune în una din scrierile sale: ,,Sunt fiu de ţărani şi pe cât mi-a stat în putinţă, am evitat să mă dezrădăcinez, ,,să devin ciocoi”, cum se mărturiseşte un personaj sadovenian. Am păstrat în cele mai ascunse fibre ale sufletului tot ceea ce satul meu natal Colibaşi, din judeţul Gorj în care am crescut mi-a sădit, valorile lui morale. Cât am reuşit să le aplic în viaţa practică, îmi vine greu să apreciez. Poate aş avea multe să-mi reproşez, căci împrejurările vieţii m-au îndepărtat, mai degrabă, de matricea etnică. Am avut prilejul şi, nici vorbă, privilegiul de a petrece ani buni în mari oraşe ale Occidentului, am cunoscut o lume supercitadinizată. Dar, în mijlocul acestei lumi, Patria îmi apărea în primul rând sub forma satului natal, unde vorba lui Blaga, s-a născut veşnicia. Ţăranul este principalul erou al istoriei noastre, el a apărat cu preţul sângelui brazda râvnită de năvălitorii veacului, el a creat tezaurul folclorului nostru, el a îmbogăţit, cu înţelepciunea sa, expresivitatea limbii române şi mai presus de orice, el ne-a dat şi ne dă pâinea zilnică. Nu degeaba Eminescu, care a fost nu numai un poet nepereche, dar şi un gânditor de aceeaşi talie, considera că ,,ţăranul a fost şi rămâne elementul fundamental al vieţii româneşti”.
I.Marcea
