Poluare de la groapa de cenușă! Localități întregi, acoperite de praf

2121

Valuri de praf de cenușă, de la groapa situată în spatele SE Turceni, au putut fi văzute, duminică după-amiaza, încă din drumul național care duce spre Țânțăreni. Din dreptul localității Brănești se putea observa că praful se ridicase deasupra pământului la câțiva metri, pe o porțiune de kilometri buni. Trecătorii au spus că cenușa se ridicase de la sol din groapa situată în apropierea termocentralei, cei care trebuia să protejeze praful fiind responsabilii unității energetice. Cenușa se udă periodic cu ajutorul unor aspersoare, pentru a se preveni ridicarea în aer a suspensiilor de praf.
În aprilie 2019, s-a înregistrat o situație similară tot de la groapa de cenușă a SE Turceni, norul de praf ajungând atunci în drumul național.
Complexul Energetic Oltenia a fost amendat în 2016 cu 60000 de lei de Garda Naţională de Mediu pentru poluare.Amenda a fost aplicată atunci pentru operarea blocurilor energetice 1 şi 7 de la Termocentrala Turceni, fără respectarea prevederilor legale privind emisiile industriale. Controlul a fost efectuat în urma sesizării organizaţiei ecologiste Greenpeace.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. PRAFUL SE RIDICA DE 30 ANI IN AER. ACUM L-A VAZUT CINEVA SI CE A ZIS” HAI SA FACEM O STIRE”.
    ACUM NU ESTE PRAF. ASTA ESTE REZIDUU(MINCIUNA) DE PRAF. SA-L FI FOTOGRAFIAT ACUM 10 ANI CA NU SE VEDEAU TURNURILE DE RACIRE APROAPE IN TOTALITATE DE PRAF CAND BATEA VANTUL. ATUNCI DE CE NU A FACUT NIMENI POZA. ORICUM VA ROG SA-I FACETI POZE CAT MAI MULTE CA INCEPE SA DEVINA AMINTIRE.

Dă-i un răspuns lui degeaba Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here