Poliţistul Bâltac, bun de popă

744

politia_rurala_1aSătenii din Peştişani sunt obligaţi, mai nou, să semneze o listă prin care să recunoască faptul că au luat la cunoştinţă de existenţa hoţilor de cazane de ţuică! Măi, să fie? Şi atunci, stau şi mă-ntreb, poliţiştii de ce mai mănâncă o pâine albă sau, uneori, chiar cozonac. Plătită/plătit, după caz, din taxele şi impozitele, din ce în ce mai umflate, ale noastre, ale tuturor fraierilor !

„Să vii la noi cu hoţul !”

În urmă cu vreo doi ani şi ceva, unei femei bătrâne din Peştişani, văduva Maria lui Inat s-a dus la Secţia de Poliţie comunală, condusă de agentul-şef Constantin Bâltac (un om pâinea lui Dumnezeu, care nu cred c-a prins vreun hoţ!), să reclame furtul cazanului ei de ţuică. Nici măcar unul dintre cei 5 (cinci!) poliţişti (doar o mică parte foşti miliţieni) n-au catadicsit să se deplaseze la faţa locului, măcar spre a se afla în treabă. Ca vecină, Maria Blendea mi s-a plâns şi am dat telefon la ceea ce eu credeam că-i chiar Poliţie. Oamenii au venit chiar 2 (doi !) (mai exact, s-au deplasat cu Dacia Logan din dotare) ca pe vremea miliţiei (când se spunea că unul ştie să scrie şi unul să citească!). Chestia asta era prin primăvară şi înmormântată a rămas. Nici tu hoţ, dar niciun poliţai n-a mai trecut pe la bătrâna ce abia se mai ţine pe picioare, umblând în baston.

Du-te vreme, trece vreme şi un alt consătean, de pe Uliţa Vacilor, îi şopteşte tanti Mariei lui Inat că hoţul e de pe uliţa lui şi n-a vândut cazanul. Se duce biata femeie la Poliţie şi-i zice agentul-şef Bâltac să vină cu martorul şi cu hoţul. De parcă n-ar fi fost treaba lor. Normal, femeia a tras nădejde că i se va rezolva problema. Da de unde ! Către sfârşitul anului 2009, a fost chemată la Poliţie să-şi retragă plângerea. Adică reclamaţia.

Mai împrăştiaţi, băieţi ! Ceva mai împrăştiaţi

De atunci, pe la Peştişani se fură în draci. Lui nea Călaie Purec i s-a furat un ditamai cal, un frumos armăsar de trei ani. S-au mai furat şi sume mari de bani. Să nu care cumva să credeţi că a fost prins vreun hoţ. Între timp, restructurarea ministrului Internelor, Traian Igaş (acela cu BAC-ul luat la 24 de ani !) a căzut şi pe capul poliţiştilor din Peştişani. Din cinci a mai rămas doar unul. Agentul-şef Constantin Bâltac a ajuns agent principal sau agent pur şi simplu. Naiba mai ştie ? Numai că, n-a fost dat afară nici un poliţai. Restructurarea avu loc prin împrăştiere. Omul cu duhul blândeţii, Constantin Bâltac (bun de popă !) mai are puţin până la pensie şi, ca subofiţer, preşedintele Traian Băsescu i-a promis o pensie grasă. Mai ales că el n-a fost la mitingul-protest de la Cotroceni, acela cu „Ieşi afară, javră ordinară !”

Antidot pentru hoţi

Mai zilele trecute, s-au mai furat două cazane de ţuică. În aceeaşi noapte amândouă. Mai îngăduitor, vecinul meu Mihai, venit în sat după nevastă, din Valea Jiului, n-a protestat. Nu ştiu ce l-a găsit pe nea Jean Blendea, om ca lumea şi bătrân, la vreo 76 de ani, că mai crede în dreptate. El a făcut reclamaţie !

Ieri, dis de dimineaţă, minunea minunilor: Poliţistul Constantin Bâltac, însoţit de un ajutor, le ţinea calea consătenilor mei şi-i ruga să semneze o „luare la cunoştinţă”, cum că ei, vezi Doamne, şi-au făcut datoria. Anunţându-i că există hoţi de cazane de ţuică. Au semnat fraierii, să mă ierte, că le zic aşa, Nicolae Argint, nea Aristică Bojincă, zis Fufoiu, Epitropul Bisericii din Peştişani, şi Constantin Fuiorea, în timpul liber membru al Consiliului Local. Şi nu sunt singurii semnatari.

Diferenţe dintre poliţişti: gradul, leafa şi vârsta !

Ca să vezi şi să nu crezi ! De-acum, agentul principal Bâltac C. are impresia că şi-a făcut datoria. Poate să iasă liniştit la pensie. Iar oamenii nu mai au voie să reclame furtul cazanelor de ţuică pe raza comunei Peştişani.

Că şi după ce n-o mai fi el poliţist în Peştişani poate să-şi ducă viaţa liniştit. N-a făcut rău la nimeni, iar până la Teleşti, la Secţia 2 Poliţie Rurală, n-o să meargă nimeni atâta drum să se plângă de hoţi. Şi după ce-au semnat lista aia, propusă de Comisarul Priescu C., probabil, hoţi vor mai fi. Că doar lista n-o să stârpească… hoţii.

Ion Predoşanu

P.S. Pentru furtul unei mari sume de bani, subsemnatul a fost chemat la Comisarul Cosmin Priescu, şeful Secţiei 2 Poliţie Rurală Teleşti, de care aparţine acum, după restructurarea igăşească, comuna Peştişani cu toate satele ei. “Musiu” Priescu Cosmin mă chemase să dau cu subsemnatul şi să-l pârăsc pe hoţ. Deşi nu mai sunt tânăr m-am dus pe banii şi pe timpul meu, până la Teleşti, cale de vreo cinci-şase kilometri, dus-întors. Mai bine scriam despre Comisarul Priescu Cosmin cum se mai dădea domnia sa în stambă, cam ameninţător şi din buric, pe la Discoteca lui Ionel Purec, din Peştişani, pe vremea când era adjunctul Comisarului Rovenţa Robert, la Poliţia Rurală Gorj. Ori, cine ştie, poate atunci nu s-ar mai fi autosesizat! (I.Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here