Policlinica din Târgu-Jiu va fi reabilitată complet

443

AMBULATORIU 1Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este un proiect ce va deveni realitate în următorii doi ani. Contractul de finanţare a fost deja semnat, iar lucrările urmează a fi demarate în următoarele luni.

Consiliul Judeţean Gorj, instituţia în administrarea căreia se află Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a semant ieri contractul de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean. Acest proiect a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.1 – Reabilitarea / modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate.

În doi ani vom avea o Policlinică modernă

Perioada de implementare a proiectului prin care va fi reabilitat, modernizat şi echipat Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (Policlinica) este de 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare. Surse din cadrul Spitalului spun că lucrările vor începe în următoarele două-trei luni. Bugetul total al proiectului este de aproape 20 de milioane de lei.

Practic, obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală şi ridicarea acestora la standardele europene în cadrul Ambulatoriului Spitalului din Târgu-Jiu. Toate acestea vor avea un impact direct asupra calităţii serviciilor medicale oferite şi asigurarea unui acces egal al cetăţenilor la serviciile de sănătate.

Reabilitare completă

Proiectul de reabilitare, modernizare şi echipare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu presupune ample lucrări. Îmbunătăţirea serviciilor oferite de Policlinica Târgu-Jiu se va face şi prin eficinetizarea fluxurilor sanitare specifice, ca urmare a asigurării unor condiţii termice, de ventilaţie, sanitare, de circulaţie şi evacuare, corespunzătoare activităţilor medicale. Printre lucrările realizate se va urmări şi creşterea gradului de confort al pacienţilor atât în perioadele caniculare, cât şi în cazul unor temperaturi exterioare scăzute; mărirea gradului de igienă şi a controlului microbian prin asigurarea unei termoizolaţii şi ventilaţii eficiente; creşterea de protecţie la incendii; asigurarea accesabilităţii persoanelor cu handicap prin crearea de facilităţi şi respectarea exigenţelor specifice persoanelor cu dizabilităţi. Se va avea în vedere şi optimizarea cheltuielilor cu utilităţile, ca urmare a scăderii consumurilor de energie electrică şi termică, şi reducerea substanţială a cheltuielilor cu reparaţiile şi întreţinerea curentă a ambulatoriului.

Principalii beneficiari ai acestui amplu proiect sunt în primul rând pacienţii, dar şi personalul medical şi auxiliar al Ambulatoriului.

Echipamente de ultimă generaţie

Pe lângă reabilitarea propriu-zisă a clădirii, un aspect semnificativ în cadrul proiectului este reprezentat de dotarea cabinetelor medicale cu mobilier şi echipamente specifice infrastructurii serviciilor de sănătate. Dintre acestea, merită amintite: echo doppler vascular cu sondă pentru vase cerebrale, electromielograf, ecograf oftalmo, electroencefalograf, Doppler vascular periferic, ecocardiograf cu Doppler color, ecograf 3D, histeroscop 3D electrocardiograf, spirograf, etc.

Dotarea Ambulatoriului cu aparatură medicală performantă va duce la oferirea de noi servicii medicale în specialităţile existente, la creşterea adresabilităţii pacienţilor şi creşterea calităţii actului medical în cabinetele ambulatoriului, atât prin diagnostic mai precis şi mai rapid, cât şi prin diversificarea procedurilor de recuperare, reducerea timpului de recuperare şi reluarea activităţii de către pacienţi mai rapid.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here