După aflarea deciziei Biroului Federal, care nu i-a acordat Energiei șansa de a rămâne în Liga Națională de Baschet, conducerea elenă a echipei pregătește mutările necesare pentru startul din liga secundă.
Având o denumine nouă, în care a apărut și firma de farmaceutice deținută de afaceristul grec Nikolaos Krokos, Energia va lua calea Ligii 1. Aceasta a fost decizia Biroului Federal, întrunit pe 15 iunie, în ciuda eforturilor conducerii elene de a-și începe proiectul la Târgu Jiu de pe prima scenă a baschetului românesc.
La scurt timp de la primirea veștii că nu vor beneficia de un wild-card din partea Federației, șefii echipei BC Collazen Energia Târgu Jiu, prin vocea team-managerului Stathis Smyris, au emis primul comunicat de presă, lăsând impresia, cel puțin deocamdată, că nu-și vor încălca promisiunea făcută la începutul lunii iunie, aceea că nu vor abandona proiectul chiar dacă va fi să înceapă de jos.
Noua conducere respectă decizia federalilor și a stabilit deja obiectivul pentru sezonul 2016/17: promovarea și revenirea în elita baschetului masculin românesc: „Președintele clubului nostru de baschet și întregul staff al BC Collazen Energia Târgu Jiu respectă decizia finală a Biroului Federal și deja lucrează la planul de afaceri pentru liga a doua. Vom munci din greu zi de zi pentru ca organizația noastră să ajungă la cele mai înalte standarde profesionale și să revină în sezonul 2017/2018 în prima divizie”, se arată în comunicatul inedit al grecilor. Inedit, deoarece a fost lansat pe adresele de e-mail ale câtorva dintre publicațiile de presă locale, o variantă preferată de aceștia în detrimentul unei conferințe. Totuși, noua conducere a promis un site al clubului, la care se lucrează de mai bine de o lună și care se apropie de finalizare. Abia atunci, poate, relația cu presa va fi ceva mai stabilă.
Primele două transferuri, confirmate
Deși până mai zilele trecute, când nici măcar nu se anunțaseră hotărârile Biroului Federal, transferurile la Energia erau prezentate pe pagina personală de facebook a managerului Stathis Smyris, acestea au fost comunicate oficial, astfel că sârbul Nemanja Petrovic și americanul Joe Howell sunt primii jucători aduși la Târgu Jiu. Ambii evoluând la pozițiile 1-2, în lot au apărut și câțiva tineri locali, dintre care doi au mai avut tangență cu prima echipă și în sezoanele anterioare.
Este vorba despre Răzvan Bratoloveanu, Alexandru Berca și Marcian Popescu, cei trei urmând să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor în următorii trei ani.
Diamantakos, antrenor
În precedenta stagiune a eșalonului secund, formațiile participante nu au avut dreptul de a numi tehnicieni de altă naționalitate decât cea română, o restricție existând și în ceea ce privește aducerea de jucători străini.
Doar doi astfel de jucători le-a fost permis echipelor să transfere la acest nivel. Energia a înregimentat deja doi străini și se află în discuții cu un al treilea, semn că nu se va mai merge pe aceleași tipare ca în ediția trecută.
La nivelul băncii tehnice, lucrurile sunt aproape clare, pentru că Iannis Diamantakos va conduce, în proporție de 90%, Energia din postura de „principal”. O altă variantă ar fi fost sârbul Nedeljko Lazic, ex-secund la Partizan Belgrad, dar conducerea îl preferă pe Diamantakos, de altfel conațional cu Krokos și compania.
Alionescu, director la academia de baschet Collazen
O noutate pentru sportul cu mingea la coș din Gorj va fi dată de academia de baschet Collazen. Directorul acesteia va fi Claudiu Alionescu, cel care va continua să ocupe și funcția de antrenor secund la Energia. Din staff va mai face parte kinetoterapeutul Alin Drondoie și fostul jucător de pe vremea în care Energia lua contact pentru prima dată cu Liga Națională, Alex Gliga.
Gabriel Pănoiu