Pițian și Pires, la Comisia de Disciplină

977

Comisia de Disciplină a FRF va analiza la 23 aprilie acuzațiile de rasism de la meciul Chindia – FC Hermannstadt, din prima etapă a play-out-ului Ligii I. Mijlocaşul brazilian al oaspeţilor, Romario Pires (32 de ani), a avut o ieşire nervoasă la adresa gorjeanului Andrei Piţian (25 de ani) la finalul meciului, când a văzut şi cartonaşul roşu. Reacţia ar fi plecat, potrivit jucătorului de culoare, de la nişte afirmaţii cu tentă rasistă ale gorjeanului. Interesant este că Andrei a stat în tribună la partida de sâmbătă, nefiind inclus pe foaia de joc.,,Eliminare Romario Santos Pires (FC Hermannstadt) – Se citează în faţa Comisiei: arbitrul Adrian Cojocaru, al patrulea oficial Iulian Dima, jucătorul Adrian Piţian şi jucătorul Romario Santos Pires. Termen 23.04.2021, ora 12.00″, a anunţat lpf.ro. ,,Fix după meci eram pe teren, îi salutam pe băieţii de la Chindia. A coborât acel băiat şi a imitat o gorilă spre mine.Eu sunt de 9 ani în România şi e prima dată când mi se întâmplă aşa ceva. Sunt foarte trist pentru ce s-a întâmplat. Am luat eu roşu şi eu nu pot să înţeleg asta. Eu ştiu ce înseamnă maimuţoi. Eu nu vreau să fac pe victima. Eu sunt pe teren şi pot să am orice reacţie dacă asta nu depăşeşte limita. Te poţi bucura, dar eu nu cred că am depăşit limita niciodată!”, a declarat Romario Pires la Telekom Sport. „La finalul partidei, am coborât pe gazon, mi-am felicitat colegii. Iar lui Romario i-am spus doar atât: «Nu te mai bați cu pumnii în piept acum, nu ne mai provoci?». Nu l-am făcut «maimuțoi»! Nu m-am bătut cu pumnii în piept, n-am imitat niciun gest de gorilă! În tur, când ne-au bătut cu 3-1, Pires ne-a provocat tot meciul. Inclusiv azi (n.r. – sâmbătă), la început. Departe de mine gândul de rasism. N-am pronunțat acele cuvinte. Sunt curios cine confirmă cele spuse de el. Pe parcursul meciului nu i-am spus nimic”, a fost replica lui Andrei Pițian, la Digisport.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here