Pițian a plecat de la FC Argeș și e pe radarul Rapidului

1614

Fundașul gorjean Andrei Pițian (26 de ani) și-a reziliat înțelegerea cu FC Argeș. Adus în vară de la Chindia Târgoviște, fotbalistul format la Pandurii Târgu-Jiu nu a fost printre oamenii de bază ai piteștenilor până în acest punct al sezonului. A jucat doar nouă meciuri pentru formația din Trivale, iar acest lucru l-a determinat să ceară ruperea contractului cu argeșenii. Despărțirea s-a produs pe cale amiabilă. Pițian ar mai fi avut un an de contract cu gruparea antrenată de către Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi. „La vârsta asta, vreau să joc mai mult fotbal, de aceea am vrut să ne despărțim”, a spus fotbalistul gorjean. Conducerea formației Rapid București pare interesată de serviciile lui Pițian. Fostul vârf al giuleștenilor Daniel Niculae a declarat că la echipa din capitală sunt așteptați fotbaliști în fiecare compartiment. ,,(Despre Pițian?) Nu pot să spun momentan nimic. Sunt jucători la care ne-am gândit. Ne-am dori un fundaș polivalent, stânga și dreapta, un mijlocaș central și probabil un atacant. Trebuie să vedem, în funcție și de jucătorii care vor pleca. Cei care au jucat mai puțin, care au nevoie de minute. Vom aduce acolo unde suntem descoperiți”, a declarat Niculae, la Digi Sport. Andrei Pițian este cotat la 650 de mii de euro, potrivit Transfermarkt. A jucat la Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, Apollon Limassol, FC Botoșani, Chindia Târgoviște și FC Argeș.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here