În acest articol prezentăm, cu emoţie şi recunoştiinţă, contribuţia unor oameni deosebiţi la propăşirea României, la afirmarea ei în lume, gorjeni născuţi şi şcolarizaţi, ciclul primar şi gimnazial, în satul Piscoiu, comuna Stejari, plecaţi pe cărările vieţii, urmându-şi fiecare destinul hărăzit de Dumnezeu.
Sunt nume de specialişti, dascăli, de oameni de ştiinţă, care, prin întreaga lor activitate, sunt un exemplu şi probează, că satul românesc, în special cel gorjenesc, este pepiniera unor oameni deosebiţi, cu un suflet ales, şi va dăinui datorită acestora pentru că, aşa cum zicea odată scriitorul şi filozoful Lucian Blaga „Veşnicia s-a născut la sat”.
Dumitru Andrei (Mitel) s-a născut la 19 ianuarie 1946, din părinţii Gheorghe şi Natalia Andrei din satul Piscoiu, oameni harnici şi cu stare materială bună. Ca şi fraţii săi Maria, Milena, Mircea, a absolvit şcoala primară din localitate, apoi gimnaziul la şcoala din Târgu-Logreşti (nu se înfiinţase ciclul gimnazial la Piscoiu ), ca elev intern. Părinţii duceau la internatul şcolii, pe timp de iarnă, alimente şi lemne de foc. Din cauza originii 
„nesănătoase”, nu s-a putut înscrie le liceu, drept pentru care s-a înscris la Şcoala Profesională de Construcţii Deva, pe care a absolvit-o în anul 1960, calificându-se ca zugrav. A absolvit Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria în 1966, la seral, după care s-a înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie Bobocu din judeţul Buzău. Absolvent, şef de promoţie, rămâne ca instructor de zbor în cadrul şcolii, obţinând brevete pe avioane clasice şi de vânătoare cu reacţie. În continuare, urmează Academia Militară, obţine brevet pentu 
elicoptere şi participă, ca instructor, între anii 1980-1982, la formarea primilor piloţi militari în Angola (proaspăt eliberat din imperiul colonial portughez). Revine în ţară şi ocupă, pe rând, funcţii de comandant la unităţi militare din Tecuci, Focşani, Buzău, avansând, pentru merite deosebite, la gradul de colonel comandor de aviaţie. Este căsătorit, în prezent pensionar, şi are o fiică de 40 de ani, care a absolvit facultatea de economia turismului la Riminimin (Italia), unde s-a şi stabilit, obţinând titlul de doctor în turism. Marin Opriţa s-a născut la 
Piscoiu, în data de 3 februarie 1952, iar, până în anul 1967, a urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale din satul natal, ani frumoşi petrecuţi alături de colegii de clasă, de învăţători şi profesori, de care îşi aminteşte cu nostalgie.
Colegii de clasă (1967): Ilie Sinescu, Marin Opriţa, Liciu Sandu, Tătaru, Ion Mateiaş, Severică Golumbeanu, Cristinel Florescu, Ion Tomescu, Lucica Andrei (dirigintă), Nicu Băzăvan, Severică Ionescu, Elena Băluţă, Ana Ciobotea, Maria Gaiţă, Rodica Militaru, Eugenia Birjaru, Margareta Uşurelu, Nicoliţa Ţacu, Cati Tătaru, Paulina Olaru, Nuţi Dumitru, Maria Gergeac, Mida Miculete, Neluş Păuna, Ion Andronie, Mircea Andrei şi copiii Ovidiu şi Laurenţiu Budulan
Apoi a urmat:
– 1967-1971: Liceul Teoretic „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu
– 1971-1976: Facultatea de Inginerie Geologică şi Geofizică de la Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie (I.P.G.G.)-Bucureşti
– 1979-1981: curs postuniversitar: Comerţ exterior, relaţii internaţionale, limbi străine
– 1984: curs postuniversitar: Relaţii internaţionale
– 1998: curs: Agent de valori mobiliare (pentru piaţa Rasdaq) la IRVM-Bucureşti
– 1998: curs: Inspector bancar, la Centrul de Instruire Vulcana Băi al Bancii Internaţionale a Religiilor
– 2005 : curs : Manager Resurse Umane, la Institutul IRECSON-Bucureşti
A lucrat ca: secretar economic II (18 martie1984-25 ianuarie 1990) la Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, Bucureşti, Direcţia America Latină ; şef de secţie economică (15 aprilie 1985-11 ianuarie 1990) la Ambasada României din Columbia, (Bogota); însărcinat cu afaceri ad-interim (18 ianuarie 1988-12 decembrie 1988) la Ambasada României din Columbia, oraşul Bogota; consilier (9 martie 1997-18 iulie 1998) la Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti; inspector la corpul de control al preşedintelui (18 aprilie 1998-14 mai 2000) la Banca Internaţională a Religiilor Bucureşti ; şef compartiment de resurse umane (17 ianuarie 2005-15 octombrie 2008) la ROMEXPO S.A. Bucureşti.
Cunoaşte limbile spaniolă, engleză, franceză, rusă şi are cunoştinţe PC: MS Office, internet,WizRom, LibertyNet. Este căsătorit cu Ana, are doi copii: Mădălina şi Oana-Cristina, o nepoată-Iarina.
Mihai Golumbeanu (1943-2007) este fiul învăţătorilor Constantin (Romică) Golumbeanu şi al Ioanei Golumbeanu.
A absolvit Colegiul „Nicolae Bălcescu” din Craiova (fost şi actual Colegiu Naţional „Carol I ”) şi Institutul de Mine din Petroşani. După efectuarea stagiaturii la Întreprinderea Minieră Rovinari-Gorj, a lucrat ca inginer cu diferite responsabilităţi la Mina Ceptura din judeţul Prahova, la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice Bucureşti, fiind şef de şantier la Barajul Siriu, Porţile de Fier II, hidrocentrale pe Valea Oltului, Valea Cernei, Râul Mare Retezat.
A ieşit la pensie din funcţia de director tehnic la Regia Autonomă a Metalelor Rare Bucureşti.
Are o fiică Golumbeanu (Tămaş) Camelia, inginer geochimist la Sydney în Australia
Inginerul Virgil Golumbeanu, fratele lui Mihai Golumbeanu, s-a născut la 7 octombrie 1950, în comuna Piscoiu. După absolvirea a 8 clase, în anul 1965, la Şcoala Generală din Piscoiu, a urmat cursurile Liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova, apoi cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, Universitatea Politehnică Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a lucrat doi ani ca stagiar la Întreprinderea Electromagnetica din Bucureşti, după care a lucrat ca profesor universitar la Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Catedra de tehnologie electronică şi fiabilitate.
În anul 1996, obţine titlul de „doctor inginer” la Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. A avut o bogată activitate didactică, dar şi de cercetare, fiind apreciat de colegi şi studenţi, a scris mai multe cărţi de specialitate referitoare la componentele electronice pasive, manuale pentru studenţi, îndrumare de laborator, articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate şi în volume de lucrări prezentate la conferinţe şi simpozioane în ţară şi străinătate. Din nefericire, s-a stins din viaţă, la 27 decembrie 2006, la o vârstă fragedă de 56 ani, fiind răpus de o moarte fulgerătoare. Aceşti piscoieni au fost şi sunt nişte luptători ai vieţii, călăuzindu-se parcă după Voltaire care spunea că „ Numai cei puternici înving valurile vieţii”
Amintirea acestor personalităţi ale satului Piscoiu înseamnă cunoaştere, recunoştiinţă, împăcare sufletească pentru că, aşa cum glăsuia, cândva Jean Paul, ele (amintirile) sunt „singurul rai de unde nu putem fi izgoniţi”.
Profesor, Gheorghe Sinescu
