Piese vestimentare pe care le poți purta de Crăciun pentru a fi în trend

1717

Știm deja că anul acesta sărbătorile nu vor arăta la fel ca în anii precedenți, iar obișnuitele petreceri de sezon nu vor mai avea loc. În ciuda acestui fapt, dorința noastră de a ne îmbrăca festiv nu a fost diminuată, ci din contră, după luni de zile în care am adoptat doar ținute practice și comode, simțim nevoia ca măcar de Crăciun să ne compunem o ținută un pic mai glam.

Chiar dacă stăm în casă, nu înseamnă că trebuie să renunțăm complet la stil. De aceea ți-am pregătit o listă cu câteva piese disponibile acum care te vor face să intri instantaneu în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Cămașa satinată
Dacă nu ești genul, nu trebuie neapărat să te îmbraci cu această ocazie în piese sparkly. Dar o cămașă rafinată din mătase, te asigur că merită încercată. Poart-o cu un pantalon la dungă din stofă și o pereche de kitten heels cu aplicații și vei obține o ținută sleek, stylish și confortabilă.

Cardigan-ul din tweed
Un material precum tweed-ul îți va conferi instantaneu un look classy și timeless, de aceea un cardigan de acest gen poate fi piesa perfectă pentru un ajun de Crăciun în care preferi eleganța. Va arăta cool alături de o pereche de jeans și glam alături de o fustă din mătase plisată.

Fusta cu paiete
Simți nevoia de un pic de sparkle în outfit-ul pentru Crăciun? Dar vrei totuși să păstrezi o notă casual? Îți propun atunci o fustă strălucitoare cu paiete și franjuri pe care o poți purta foarte bine cu un pulover oversized și o pereche de ghete chunky.

Jeanșii cu decupaje și aplicații
O pereche de jeans poate fi și ea mai mult decât potrivită pentru seara de Crăciun dacă îți dorești un look mai funky. Achiziționează-ți o variantă cu decupaje și aplicații, adaugă o cămașă masculină și o pereche de botine cu toc înalt și ești ready to party.

Pantofii cu aplicații
Indiferent dacă cu această ocazie adopți o ținută simplă, basic sau una glam și softisticată, o pereche de pantofi din catifea cu aplicații sparkly o va completa perfect. Alege o pereche cu toc mediu și vârf ascuțit și te vei simți ca o prințesă la un bal.

Rochia cu paiete
Deși vei sta probabil în casă, cu familia, cu partenerul sau doar cu câțiva prieteni apropiați, nu înseamnă că nu poți aborda și o rochie cu paiete de sus până jos. Ocazia fiind Crăciunul, alege însă o variantă midi, cuminte, care să nu fie too much. Adaugă cel mult o curea pentru a-ți marca talia și renunță la orice fel de bijuterii.

Agrafele cu aplicații
Ce ar fi să schimbi uzualele bijuterii pe care le porți la ocazii festive cu un set de agrafe cu aplicații? Îți vor conferi o notă extrem de fresh și modernă fără a te priva de strălucirea de care simți nevoia pentru un astfel de eveniment.
Sursa: elle.ro
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.