Petrescu a schimbat postul TV

588

DSCF2339Pentru cine se mai îndoia că Ilie Petrescu îşi va găsi locul în USL ca preşedinte al PC Gorj, de ieri nu mai există nici un dubiu în această privinţă, fostul senator fiind deja fost lider al conservatorilor, aşa cum, din 2008, este şi fost lider al PRM Gorj. Acesta s-a înscris cu acte în regulă la Partidul Poporului Dan Diaconescu şi spune că nu a luat de la sediul PC Gorj absolut nimic, pentru a nu fi acuzat ulterior că cine ştie ce a dispărut de pe acolo.

L-a luat totuşi cu el pe primvicepreşedintele Ştefan Cherciu, care este, de asemenea, membru al PPDD. Petrescu spune că a plecat de la şefia filialei judeţene a Partidului Conservator, sătul de umilinţele de care spune că avea parte de la colegii din „USL Total”, dorinţa sa cea mare fiind să-l învingă pe Dorin Hanu la Primăria Motru în alegerile din 2010. „Nu va fi greu deloc. Eu l-am pus în 2004, când nimeni nu-i dădea nicio şansă şi tot eu o să vedeţi că îl voi da jos pe 10 iunie. Motrenii s-au săturat de faptul că a transformat Primăria stat în stat. E nevoie de o schimbare la Motru şi de aceea şi spun că vin şi doar 8 ani voi rămâne pe funcţie. După 8 ani pe o funcţie publică îţi subjugi instituţia respectivă, oricare ar fi ea. Oamenii ştiu că a făcut un giratoriu cu 2 miliarde de lei vechi şi a mai cheltuit alte şase pentru nişte fântâni arteziene. Astea sunt investiţii? O să vedeţi în campanie cât vor fi spuse, acum aşteptăm să treacă Paştele, că doar suntem creştini şi nu o să ne război acum!”, declară Petrescu. Fostul senator a fost prezentat ieri drept candidat oficial al PPDD Gorj, alături de liderul filialei, Mihai Prunariu, Petrescu menţionând că în partidul lui Dan Diaconescu a venit împreună cu prim-vicepreşedintele Ştefan Cherciu. El dă însă asigurări că şi alţi membri ai PC Gorj îl vor urma în perioada electorală în PPDD. Tot ieri a fost prezentat şi candidatul la Primăria Tg Jiu, avocatul Gheorghe Pecingină precizând că nu îşi propune să îl învingă pe Florin Cârciumaru, ci doar să devanseze PDL în bătălia din 10 iunie, el fiind şi proaspăt şef al PPDD Târgu Jiu, timpul pe care l-a avut, de câteva zile, pentru a-şi face o organizaţie locală fiind prea scurt.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here