Peste 50.000 de radiografii și tomografii efectuate la spitalul din Târgu-Jiu

901

Echipa de medici și cadre medicale de la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au realizat, de la începutul anului și până în prezent, peste 16.500 de investigații CT, 1.470 investigații RMN, 1.358 osteodensitometrii, 315 mamografii și peste 35.150 de radiografii în regim de urgență și ambulator.
Activitatea laboratorului este asigurată permanent, inclusiv prin serviciul de gardă și este împărțită între cele două locații (clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu și clădirea de pe strada Progresului). Aici activează cinci medici radiologi specialiști și primari și un medic rezident, asistați de 14 asistenți medicali în sediul de pe strada Tudor Vladimirescu și 7 medici radiologi specialiști și primari asistați de 12 asistenți în locația de pe strada Progresului.
Cadrele medicale au examinat, în perioada pandemiei, atât pacienți pozitivi COVID-19, cât și pacienți non-COVID-19.
„Numărul pacienților care au nevoie de serviciile acestui laborator este mare și, din păcate, numărul de medici radiologi este destul de mic. În pandemie, am trecut prin etape diferite de dificultate, în special datorită faptului că investigațiile imagistice joacă un rol crucial atât în diagnosticul integrat, cât și în managementul clinic al pneumoniei COVID-19. În contextul epidemiologic actual, ne confruntăm cu un număr foarte mare al pacienților cu insuficiențe respiratorii acute care se adresează preponderent în regim de urgență. Pe de altă parte, impactul pandemiei asupra pacienților cronici a constat în limitarea adresabilității acestora la unitățile spitalicești, la momentul prezentării expunând forme imagistice atipice de boală”, a declarat dr. Roxana Folcuți, medicul șef al Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here