Peste 4000 de cereri pentru subvenţii la căldură în Târgu-Jiu

345

aglomeratie primarie (11)Numărul târgujienilor care şi-au depus dosarele pentru a primi subvenţia la căldură în sezonul rece este mult mai mic comparativ cu cel de anul trecut, cel puţin până în prezent. Astfel, numai 4500 de târgujieni au solicitat până în prezent ajutoare la încălzire.

 

Doar 4500 de târgujieni au depus până în prezent documentele necesare pentru a primi ajutoare la plata facturilor din această iarnă. Dintre acestea, aproximativ 500 au fost cereri pentru ajutoare la încălzirea cu lemne. Numărul târgujienilor este mult mai mic comparativ cu cel înregistrat anul trecut, când peste 9000 de persoane au solicitat ajutoare la plata facturilor la încălzire. Un motiv pentru numărul redus al cererilor poate fi teamă de anchetele sociale, cei prinşi că au minţit atunci când au completat formularele pentru a primi ajutor de la stat riscând să primească amenzi usturătoare. Conform art. 14, alin 1, din OUG 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, ajutorul pentru încălzirea locuinţei în acest sezon rece se acordă doar pe baza cererii şi a declaraţiei pe proprie răspundere a solicitantului privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, nefiind necesară prezentarea actelor doveditoare, acestea urmând însă să fie solicitate doar la efectuarea anchetelor sociale, moment în care beneficiarul are obligaţia să prezinte toate documentele necesare. În situaţia în care familia sau persoana singură beneficiară de ajutor refuză să furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru întocmirea anchetelor sau în situaţia în care, în urma efectuării anchetelor sociale, se constată că titularul nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile şi bunurile deţinute, dreptul la ajutor încetează cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit se recuperează în termen de maxim trei luni. Mai mult, dacă se constată că fapta titularului constituie infracţiune, primarul are obligaţia de a sesiza organul de cercetare penală. Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, şi se pedepseşte potrivit Codului Penal. Suma maximă în care se pot încadra beneficiarii este de până la 615 lei pe membru de familie, urmând să fie luate în calcul şi alocaţiile copiilor, fie că sunt de stat sau reprezintă o pensie alimentară.

Cinci centre de primire a cererilor

În Târgu Jiu, au fost deschise cinci centre unde se primesc cererile pentru subvenţiile la gaze sau la lemne. Este vorba de cele patru Cluburi ale vârstei a treia, unde pot fi aduse cererile pentru subvenţia la încălzirea cu gaze, respectiv un centru care funcţionează la Sala Polivalentă, unde s-au primit numai solicitările de la cei îndreptăţiţi să primească lemne, pentru a-şi asigura căldura în sezonul de iarnă care se apropie. De asemenea, gorjenii pot solicita ajutor pentru încălzire la primăriile din localităţile de care aparţin. Potrivit legii, actele se pot depune şi după data de 25 octombrie, dar nu se va mai putea beneficia de subvenţie decât pe perioada rămasă din sezonul rece. Târgujienii care şi-au depus însă cererile până la data limită, vor primi ajutoare la încălzire pe toată perioada sezonului rece, începând cu luna noiembrie şi până în martie.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here