Pescar înecat în Jiu

969

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 60 de ani din Rovinari, care, sâmbătă dimineața, a plecat la pescuit împreună cu un bun prieten de-al său, în speranța că vor reveni acasă cu gălețile pline de pește prins din Jiu. Lucrurile au luat însă o întorsătură dramatică chiar înainte de prima “lansare” a momelilor. Emil Rahoviță a căzut în apa rece și adâncă a Jiului, iar prietenul său cu care venise la pescuit nu a mai putut să facă nimic. Omul a apucat doar să sune la 112 pentru a cere ajutor.
“Vorbisem de cu seară că s-a terminat prohibiția și să ieșim și noi la prima partidă de pescuit pe anul acesta. La 5.00 a fost la mine, am venit pe aici pe la calea ferată, am traversat, iar aici am pus să mâncăm până se mai făcea un pic de lumină. În momentul în care eu am zis că mă duc până după o tufă, ca omul, pe afară, pentru nevoile mele, el a vrut să dea la pește și atunci i-a căzut probabil undița. L-am văzut cum se duce după ea, dar l-a luat curentul sau să nu fi făcut un infarct ceva. Am strigat după el să iasă la mal, i-am zis «băi Costică, unde te duci, vino la mal», dar nu a fost chip să-l mai văd. S-a scufundat, iar apoi cred că s-a agățat de o creangă, dar nu l-am mai văzut în viață”, a povestit Constantin Boboc, singurul martor la cele întâmplate.
Bărbatul și-a dat seama că nu își poate ajuta prietenul mai mult dacă intră după el în apă și, ca urmare, a așteptat sosirea pompierilor și a Ambulanței. În timp ce primii l-au adus la mal fără semne vitale pe rovinăreanul de 60 de ani, medicii au încercat fără succes manevre de resuscitare. “La o oră și 18 minute de la primirea apelului nu mai aveam ce să facem pentru a-l salva. Poate dacă eram aici în primele minute de la producerea înecului mai era vreo șansă, dar așa, după atâta timp, mai ales că nu mai avea semne vitale când a fost adus la mal… Ne pare rău pentru cele întâmplate”, a menționat dr Valeria Gherghe, de la Ambulanța Gorj.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea stabilirii cauzelor exacte ale decesului. Polițiștii au deschis și ei o anchetă și în funcție de concluziile medicilor legiști vor stabili pe ce pistă vor merge până când vor clarifica împrejurările în care s-a produs nenorocirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here