Percheziții la Motru

2785

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza municipiului Motru, într-un dosar penal de evaziune fiscală.

,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, o societate comercială din municipiul Motru, în perioada 2017-prezent, ar fi realizat venituri din organizarea de evenimente prin intermediul  a trei spaţii special amenajate, fără a înregistra sumele obţinute în documentele contabile, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de aproximativ 139.232 de lei”, a anunțat IPJ Gorj.

Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au  identificat și ridicat  mai multe documente în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here