Pentru copii instituţionalizaţi, CJ Gorj păstrează tradiţia tăierii porcului de Ignat

686

În prag de sărbători, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj a continuat tradiţia sacrificării porcului de Crăciun. Astfel, pentru 50 de copii din centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, Ignatul a venit mai devreme, tăierea porcului realizându-se ieri, 16 decembrie. Prezenţi la eveniment au fost şi Ion Călinoiu – preşedintele CJ Gorj, Dumitru Cotrună – directorul general al DGASPC Gorj, dar şi Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj.

An de an, înaintea vacanţei de iarnă, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, strânge în jurul său zeci de micuţi din centrele DGASPC pentru a le oferi bucuria de a participa la tradiţia tăierii porcului. La fel s-a întâmplat şi de această dată. „E bine că menţinem acest obicei. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost aproape de noi să Picture 004avem logistica necesară şi animalul pentru sacrificat şi, nu în ultimul rând, mă bucur de starea de bucurie pe care o manifestă copii de fiecare dată şi, după cum vedeţi, de la an la an mie mi se pare că ei sunt mai obişnuiţi cu ce se întâmplă, ştiu foarte multe din ritualul sacrificării porcului şi mai mult decât atât, ei stiu şi cred că sunt dornici de a participa alături de cei care realizează aceste preparate”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj.
Porcul sacrificat de Ignat a avut peste o sută de kilograme. Acesta a fost asomat şi i s-au făcut toate testele, astfel Picture 012încât carnea să poată fi consumată în depline condiţii de siguranţă. „Este o tradiţie a Consiliului Judeţean să sacrifice un porc. El a fost asomat. După ce se pregăteşte pentru tranşare vom recolta probe pentru a efectua examenul trichineloscopic, ulterior carnea va fi bună de consum”, a precizat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj.
În urma testării cărnii, s-a dovedit că porcul era sănătos, astfel că preparatele din carnea sa vor putea fi consumate cu încredere.

Bucurie pe chipul a zeci de copii
La tăierea porcului, organizată de Consiliul Judeţean, au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Conducerea acestei instituţii se bucură că micii beneficiari ai serviciilor de Picture 033protecţie socială au avut posibilitatea de a asista la obiceiul sacrificării porcului şi este recunoscătoare CJ Gorj Picture 033 pentru sprijinul acordat, în acest sens. „Avem 50 de copii, din Centrul Maternal şi din Centrul pentru Copilul în Dificultate Târgu-Jiu. Ei sunt însoţiţi de educatori. Vor avea un program de colinde, ca în fiecare an. Mulţumim domnului preşedinte că se gândeşte la ei, pentru că nu au posibilitatea de a trăi bucuria sacrificării Picture 044porcului de Crăciun în familie. Le doresc tuturor multă sănătate şi un Crăciun fericit”, a mărturisit Dumitru Cotrună, director general al DGASPC Gorj.
Odată înfăptuită sacrificarea animalului, copiii au susţinut un program de colinde pentru autorităţi. Pentru modul frumos în care au colindat, micuţii au fost răsplătiţi cu cadouri. În final, după împărţirea cadourilor, copiii au fost Picture 053invitaţi să servească pomana porcului. Bucuria de pe ochii micuţilor nu poate fi descrisă în cuvinte.
Aceştia au fost nespus de încântaţi că au avut posibilitatea de a asista la tăierea porcului, dar şi că au primit cadouri de la Consiliul Judeţean Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here