Penitenciarul Târgu-Jiu, sub monitorizarea ANP după scandalul “sex după gratii”

1069

Administraţia Naţională a Penitenciarelor(ANP) a impus măsuri drastice în Penitenciarul Târgu-Jiu după ce scandalul privind supraaglomerarea unităţii de detenţie a ajuns, anul trecut, în mass-media, însoţit de fotografii elocvente care demonstrau însă şi existenţa unor acte sexuale între deţinuţi. Penitenciarul Târgu-Jiu a fost pus astfel, pentru întregul an 2015, sub monitorizare ANP, aici urmând să se desfăşoare un alt control tematic pe linia siguranţei deţinerii şi regim penitenciar, a intervenţiei psihosociale şi a managementului unităţii. Asta, în timp ce directorul închisorii, Ion Popescu, şi adjunctul său au primit avertismente scrise de superiori pentru deficienţele constatate de ANP la controlul din octombrie 2014. De asemenea, opt deţinuţi, care apar în fotografiile furnizate în presă, au fost băgaţi, cu câteva luni în urmă, în comisia de disciplină a penitenciarului. Măsurile în cauză au fost luate după ce Avocatul Poporului s-a sesizat şi a desfăşurat o anchetă proprie în Penitenciarul Târgu-Jiu, concluziile trase fiind similare cu cele subliniate de jurnaliştii care au relatat problemele din închisoarea municipală.

rec1 rec2 rec3 rec4În luna noiembrie, Avocatul Poporului transmitea ANP câteva recomandări scrise în urma anchetei desfăşurate la Penitenciarul Târgu-Jiu. Asta, după ce în mass-media au apărut dovezi elocvente ale dezmăţului din unitatea de detenţie. Se relatase atunci că în camerele de detenţie ale penitenciarului dorm 30 de deţinuţi, câte doi în pat, că întreţin relaţii sexuale între ei în toaleta camerei, dar şi că deţinuţii mănâncă direct pe podeaua celulei, asta în lipsa unui spaţiu adecvat de servire a mesei şi de depozitare a alimentelor. De altfel, ancheta s-a desfăşurat cu o lună în urmă după ce Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu constatând din prima că presa a relatat corect că unitatea este supraaglomerată, atunci existând acolo 567 de deţinuţi pe 526 de locuri. S-au vizitat, de asemenea, prin sondaj, câteva camere de detenţie, sala de mese de la gospodăria agrozootehnică, curţile de plimbare, cabinetul medical şi cel stomatologic, clubul de activităţi şi sala de clasă.

Sub un metru şi jumătate, spaţiu per deţinut!
Verificarea a scos în evidenţă că în camerele sondate, un deţinut se bucură doar de un spaţiu cuprins între 1,21 şi 1,90 de metri. Cei din conducerea penitenciarului nu s-au scuzat pentru spaţiul mic pus la dispoziţia deţinuţilor, motivând chiar că aglomeraţia era mult mai mare la începutul anului trecut, închisoarea cazând atunci aproape 700 de deţinuţi. Asta, cu aproape 150 mai mult decât la data controlului.
Responsabilii au arătat, în schimb, că au făcut eforturi pentru transferarea unora dintre deţinuţi spre alte închisori aflate pe raza localităţilor lor de domiciliu. Până în august anul trecut se reuşise transferarea a 34 de deţinuţi la unitatea din Severin, realizându-se un studiu de fezabilite pentru supraetajarea pavilionului administrativ.
S-a anunţat, în acelaşi context, că s-au făcut demersuri pentru preluarea a trei clădiri a câte patru etaje fiecare aparţinând Centrului de Pregătire a Jandarmeriei de la Bumbeşti-Jiu. “Raportarea capacităţii legale de cazare a penitenciarului la numărul de persoane private de libertate nu reflectă realitatea existentă în camerele de detenţie”, au concluzionat verificatorii Avocatului Poporului, dând de înţeles că au fost traşi în piept la acest capitol.

Masa, tot pe jos
Avocatul Poporului a constatat şi că masa se serveşte de deţinuţi pe jos, aşa cum a apărut în presă, asta deoarece nu se poate constitui un spaţiu special la acest capitol, deoarece asta ar însemna ca o cameră de detenţie să fie desfiinţată.
“Inexistenţa unui spaţiu adecvat servirii mesei obligă deţinuţii să servească masa în camera de detenţie, în condiţii necorespunzătoare”, se mai arată în raportul Avocatului Poporului transmis ANP.

penitenciar inscriptTelefoanele pătrund în Penitenciar, din lipsa unui scanner de bagaje
Pentru că fotografiile incriminatorii din penitenciar ajunse în presă au fost fotografiate cu un telefon mobil, nu s-a putut nega că astfel de aparatură există în camerele de detenţie. Responsabilii penitenciarului au recunoscut că fenomenul nu poate fi controlat, asta deoarece o parte din camere sunt poziţionate în apropierea blocurilor de locuinţe, de unde se aruncă obiecte interzise spre deţinuţi. De asemenea, se motiva că fenomenul ar fi putut fi stopat dacă unitatea ar putea achiziţiona un scanner pentru bagaje, asta deşi se încearcă blocarea semnalului GSM printr-un sistem de blocare.

Relaţiile sexuale între deţinuţi, existente
În ceea ce priveşte existenţa unor relaţii sexuale între deţinuţi, lucru relevat de o serie de fotografii apărute anul trecut în presă, Avocatul Poporului anunţa că s-au demarat două anchete în acest sens. Una de către ANP şi una de către o comisie internă a penitenciarului. Se transmite că autorul fotografiilor ar fi fost identificat, ca fiind o persoană ieşită din regimul de detenţie, dar şi autorii actului sexual fotografiat, unul fiind încarcerat la Penitenciarul Craiova, iar altul la Târgu-Jiu.
Autorul fotografiilor ar fi fost liber de trei luni, în momentul în care pozele au apărut în mass-media, iar pozele s-a constatat că au fost făcute în grupul sanitar al camerei de detenţie E 2.7 în schimbul obţinerii unor foloase materiale necuvenite, adică ţigări, cafea şi bani.
Chiar dacă, audiaţi fiind, şase deţinuţi din camera respectivă au declarat că nu au văzut acte sexuale întreţinute între cei doi deţinuţi care apar în fotografii, protagoniştii faptelor au dat declaraţii contradictorii. “O persoană a declarat că ceea ce s-a întâmplat a fost «de bună voie», iar cealaltă a spus că «nu s-a întâmplat nimic, a fost regizarea unui alt deţinut care i-a obligat să intre în grupul sanitar şi să mimeze un act sexual în scopul de a fi fotografiaţi»”, se mai arată în raportul Avocatului Poporului.
“Ca atare apreciem că declaraţiile persoanelor private de libertate ridică suspiciuni cu atât mai mult cu cât acestea sunt contradictorii”, se mai concluzionează în cuprinsul documentului.

penitenciarAvocatul Poporului cere condiţii decente pentru deţinuţi
La finalul raportului, Avocatul Poporului cere ANP să ia măsuri în sensul asigurării suprafeţei minime pentru fiecare deţinut, aceasta fiind de 2 metri pentru pat şi încă 2 metri lângă acesta. Se cer asigurarea de condiţii normale pentru servirea mesei, dar şi stoparea introducerii de telefoane în penitenciar. Se recomandă, de asemenea, luarea unor măsuri specifice de către ANP în scandalul legat de existenţa unor raporturi sexuale între deţinuţi.

rasp1 rasp2 rasp3 rasp4ANP trimite vinovaţii în faţa procurorilor Parchetului Târgu-Jiu
ANP a formulat, de asemenea, un răspuns scris la raportul şi recomandările Avocatului Poporului, arătând că se fac demersuri pentru diminuarea fenomenului de suprapopulare a Penitenciarului Târgu-Jiu prin supraetajarea spaţiului administrativ, dar şi că deţinuţii sunt controlaţi periodic pentru a nu avea telefoane mobile. În ce priveşte scandalul legat de actele sexuale între deţinuţi, ANP a cerut stabilirea vinovaţilor şi trimiterea lor spre cercetarea Parchetului Târgu-Jiu. Asta deoarece, ar fi existat martori care, la ancheta ANP, ar fi spus verificatorilor că cei doi deţinuţi ar fi fost determinaţi de autorul fotografiilor să pozeze în ipostaze incriminate de lege. Asta deoarece respectivul ar fi fost nemulţumit de rezultatul oferit lui de comisia de detenţie care i-ar fi refuzat eliberarea condiţionată.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here