Pe Şuşiţa Verde în sus

1614

Mai zilele trecute având drum prin zonă am tras o tură şi pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum s-au mişcat lucrurile după ce am fost semnalat că mai mulţi localnici  aruncau resturile menajere  pe locurile unde râul spală malurile ca mai apoi să dispară în subteran pentru a apare pe Valea Sohodolului mai precis în perimetrul La Cuptor- Gârla Vacii.

Pe timpul precipitaţiilor atmosferice apele spală respectivele deşeuri iar apoi pătrund în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo exact în cursul de apă din apropiere, contaminându-l.
Ori cam în aceaşi porţiune (din dreptul Ocolului Silvic local şi până mai jos pe cursul apei, undeva în dreptul noului punct al Salvamontului din zonă) hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat, folosind susita (1)trasori clasici si speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice. Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde- Sohodol, apele ce se pierd în carst susita (2)împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe circulând prin subteran pe o direcţie NE-SV până în apropierea cursului Sohodolului. Mai precis în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte) unde hidrologii susţin că există un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zonă.
susita (3)Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd in subteran (lucru cunoscut de localnici si care se poate observa cel mai bine in perioadele secetoase când se văd chiar fisurile pe fundul albiei Şuşiţei Verzi) în mai multe zone printre care şi în cea unde se aruncau mizeriile,   ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare. Care izvoare  pot fi  contaminate accidental de la respectivele deşeuri, acţiunea necugetată a câtorva localnici  putând afecta negativ  comunităţile din aval.
susita (4)Meritoriu este faptul că în perioada când am fost prezent pe vale şi am făcut fotografii (unde în unele dintre acestea se poate vedea  porţiunea după cascadă,  unde este şi una dintre staţiile de captare a apei  pentru alimentarea mun. Tg –Jiu ) curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate era bună, ce ne face să credem că deversarea gunoaielor şi a altor materiale uzate în vale a fost accidentală şi sperăm să nu mai relatăm alte deversări de reziduuri ori resturi ale activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi. Trebuie menţionat în acest context ca meritorie amplasarea de către susita (5)administraţia locală  Stăneşti  a unui container de mari dimensiuni(14 mc ) la ieşirea din localitate unde sătenii să poată arunca resturile menajere ori din gospodării fără a o mai face în albia râului ori la îmtâmplare cu toate consecinţele ce decurgeau până acum, de aici.
susita (6)Pentru cei care nu au înţeles încă suntem nevoiţi  să repetăm la final că  nu suntem (şi nici nu am fost vreodată) în căutare de subiecte de senzaţie  şi vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei  în vigoare.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here