Pe drumuri montane – La Obştea „Mândra şi Ţăpuşoru”

706
img314Cel ce n-a reuşit, cel puţin o dată, să pună piciorul pe plaiurile montane, nu poate aprecia peisajul şi farmecul unor asemenea zone dătătoare de sănătate şi reconfortare generală a fiinţei umane. Locuitorii comunei Săcelu deţin în zona montană a Munţilor Parâng o suprafaţă de peste 400 ha, în cadrul obştii „Mândra şi Ţăpuşoru”.

În vara anului 2009, pe când turmele erau la păşunat, comitetul de conducere al acestei asociaţii, s-a deplasat în această zonă montană, în misiune de verificare şi control asupra modului cum este organizat păşunatul.

La această expediţie au luat parte: Vamvu Constantin, Bărăscu Alexandru, Şomăcescu Valerian – din partea conducerii, iar din partea arendaşilor au participat: Văidianu Ion, Văidianu Gheorghe, Ciocan Petre, Ciocan Maria, Mornea Ion, Teodorescu Andrei.
Traseul străbătut de la schitul Crasna şi până în inima munţilor, de peste 30 de Km, ni s-a părut lung şi anevoios, deoarece nu este amenajat, dar peisajul încântător al plaiurilor montane ne-a făcut să uităm şi de oboseală, dar şi de plictiseală. Cu ani în urmă, pe când se făceau tăieri masive de fag şi brad, drumul era amenajat, dar acum nu se mai interesează nimeni de el, doar ciobanii, care urcă turmele la munte primăvara şi le coboară toamna, mai păstrează viabilitatea acestor cărări montane.
Peisajul montan este cât se poate de încântător şi reconfortant, dar mai nimeni nu se mai interesează de punerea în valoare a acestor resurse de sănătate. Aici, în inima munţilor, prin contribuţia unanimă a celor doi arendaşi: Văidianu Ion şi Gheorghe, care au pus la lucru pe meşterul Mornea Ion, a fost construită o cişmea de toată frumuseţea şi utilitatea, din a cărui apă potabilă îşi poate potoli setea orice trecător. N-ar fi rău dacă în această zonă montană, din inima Parângului, ar fi amenajată o bază turistică, ce ar putea atrage, în toate anotimpurile anului, foarte mulţi animatori ai peisajului încântător şi binefăcător.
Noi, cei din conducerea obştii, am rămas mulţumiţi de cele constatate la faţa locului, rămânând ca în anul următor – 2010 – să fie construită o stână şi să se continue acţiunea de amenajare a zonei de păşunat.
După o zi de contact cu zona montană, care ne-a încântat şi fermecat, ne-am întors la casele noastre, cu dorinţa şi speranţa revederii acestor meleaguri, dăruite de Bunul Dumnezeu pământenilor, ori oricărui rătăcitor prin acest colţ de ţară îi adresăm sfatul:
„Călător prin munţi de eşti
Şi la cişmea te opreşti
Bea apă din unda mea,
Dar, te rog, nu mă strica!”
Prof. Alexandru BĂRĂSCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here