Filiala judeţeană a Partidului Democrat Liberal are un nou primvicepreşedinte de acum încolo, în persoana lui Dan Vâlceanu, care este şi consilier judeţean, dar şi purtător de cuvânt al organizaţiei, după ce, înainte de 2009, când nu era membru al PDL, fusese şef la organizaţia de tineret a PSD Gorj, fiind un colaborator apropiat al actualului premier Victor Ponta.
Vâlceanu a fost votat pentru postul de prim-vicepreşedinte de Colegiul Director al PDL Gorj, la propunerea senatorului Ion Ruşeţ, postul fiind vacant de câteva luni, de când ocupantul său, primarul din Rovinari, Dorin Filip, a plecat din partid şi a devenit liberal. Filip a fost ales primvicepreşedinte în echipa lui Ion Ruşeţ, o astfel de funcţie ocupând şi deputatul Severus Militaru. Acesta consideră că Vâlceanu merita să devină primvicepreşedinte, chiar şi interimar, pentru că s-a implicat în activitatea PDL Gorj. Prin ocuparea acestei funcţii, Dan Vâlceanu devine cel mai important lider al organizaţiei după cei doi parlamentari, Ion Ruşeţ şi Severus Militaru, prezenţa sa într-o asemenea poziţie indicând şi o posibilă candidatură în toamnă la un eventual post de deputat.
Gelu Ionescu