Pavel Badea: 2020 ne-a creat o stare de tensiune!

1227

Preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, cel care a pus umărul la redeschiderea secţiei de fotbal, a declarat că se încheie un an frustrant pentru echipa de primă ligă. În opinia lui Badea, trupa doljeană nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor în momentele cheie, iar echipa condusă de Corneliu Papură resimte din plin accidentarea golgheterului Elvir Koljic. ,,Am lăsat impresia că suntem mari cu cei mici şi mici cu cei mari. Nu am reuşit să îndeplinim obiectivele, pentru că în momentele importante nu ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor. Dacă vorbim per total, anul 2020 ne-a creat o stare de tensiune. Meciurile directe cu echipele care sunt în bătaie directă pentru câştigarea campionatului, în speţă FCSB şi CFR, au dus la rezultate care nu ne-au dat satisfacţie. Koljic pentru noi reprezintă foarte mult. Unul sau doi jucători, dacă vor fi transferaţi în această pauză competiţională pentru a ridica gradul de concurenţă în cadrul echipei, pot duce către un rezultat pozitiv. Ne lipseşte, în primul rând, din punctul meu de vedere, consecvenţa rezultatelor”, a declarat Pavel Badea. Fostul căpitan al Universităţii este dezamăgit şi de strategia clubului în ceea ce priveşte transferurile şi spune că FCSB are prima şansă la titlu în acest sezon. Badea ,,l-a înţepat” şi pe finanţatorul Craiovei, Mihai Rotaru, despre care a sugerat că nu ar trebui să se implice în problemele sportive.
,,Luăm foarte mulţi străini în campionatul românesc, iar din nefericire mulţi dintre ei sunt de valoare medie spre joasă. Pentru a le da şansa tinerilor noştri, trebuie găsită o soluţie la nivelul FRF. Prima şansă cred că o are FCSB, are în momentul actual un grup extrem de valoros, echilibrat pe compartimente, şi cu un mare atu, faptul că Gigi Becali nu se mai implică în ceea ce se întâmplă la echipă. Sper să se întâmple acelaşi lucru şi la alte echipe care se bat pentru a ajunge campioane”, a mai spus preşedintele de la CSU Craiova.
Ştiinţa a terminat anul pe locul doi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here