Patru eliminaţi şi peste 200 de absenţi la a doua probă scrisă a Bacalaureatului

469

Nici cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat nu s-a desfăşurat fără incidente la nivelul judeţului Gorj. Alţi patru elevi au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi încercând să copieze, iar 238 au chiulit.

Absolvenţii de liceu au susţinut, miercuri, cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat, proba obligatorie a profilului. Absolvenţii de la profilul real, de la filiera tehnologică, de la profilul militar şi profilul pedagogic – specializarea învăţători-educatoare şi-au testat cunoştinţele la Matematică, în timp ce candidaţii de la uman şi vocaţional au dat examen la Istorie. La nivelul judeţului Gorj, în vederea susţinerii acestei probe s-au înscris 4.172 de candidaţi, însă doar 3.934 s-au prezentat la examen, înregistrându-se un număr de 238 de absenţi. Cel mai mare număr de absenţi s-a înregistrat la Centrul de examen de la Colegiul Tehnic Motru (57) şi Centrul de examen de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu (40). De asemenea, patru candidaţi au fost eliminaţi din examen după ce au fost prinşi încercând să copieze. Doi dintre aceştia susţineau examenul la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, unul la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu-Jiu şi unul la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Târgu-Jiu. Candidaţii care au susţinut proba la Matematică au primit subiecte diferenţiate, în funcţie de profilul studiilor liceale. Cei care au susţinut proba obligatorie a profilului la Istorie au avut de rezolvat trei subiecte. La primul şi la al doilea au primit texte la prima vedere, din ”O istorie a românilor”, de I. Bulei, respectiv din ”Istoria României”, de M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, pe baza cărora au trebuit să răspundă la mai multe cerinţe, iar la subiectul III li s-a cerut să elaboreze un eseu de aproximativ două pagini despre spaţiul românesc, de la autonomii locale la implicare în relaţiile internaţionale din Evul Mediu.

Urmează proba la alegere
Vineri, absolvenţii de liceu vor susţine cea de-a treia şi ultima probă scrisă a Bacalaureatului – proba la alegere a profilului şi specializării. Candidaţii vor da examen la: Fizică, Biologie, Chimie, Informatică, Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie sau Sociologie.

Rezultate, afişate pe 7 iulie
Rezultatele examenului de Bacalaureat vor fi afişate în cursul zilei de 7 iulie, cu o zi mai târziu decât prevedea calendarul iniţial de desfăşurarei, deoarece lucrările candidaţilor sunt corectate în alte judeţe. Candidaţii vor afla ce note au primit până la ora 16.00, pentru ca până la ora 20.00 să poată depună contestaţii dacă doresc să facă acest lucru.
Rezultatele finale ale sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat vor fi afişate pe 10 iulie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here