Păstorit modern în zona Novaciului! – Spaţiu pentru îmbăierea ovinelor, inaugurat la Obştea Cerbu

505

Picture 008La sfârşitul săptămânii trecute, la poalele muntelui Parâng a avut loc un moment important pentru crescătorii de oi din judeţul Gorj. Mai precis, la marginea oraşului Novaci a fost inaugurat un amplasament, denumit în limbajul de specialitate ,,baie pentru oi”, considerat a fi deosebit de necesar şi chiar mai mult, solicitat de oierii din zona respectivă.

Inaugurarea băii de oi a fost primită cu mare bucurie de cei implicaţi în activitatea de creştere a ovinelor, la momentul festiv fiind invitaţi şi reprezentanţi ai Camerei Agricole Gorj, ai APIA precum, şi alte oficialităţi.

Investiţie cu banii oierilor

Picture 002Coborâtul oilor de la munte nu este doar o sărbătoare, ci presupune şi încadrarea, acestei îndeletniciri, oieritul, în anumite condiţii,pentru menţinerea normelor igienico-sanitare. „Am construit o baie pentru îmbăiat oile cu ajutorul crescătorilor de ovine din zona Novaciului. Aceasta se află pe terenul Obştei Cerbu. Investiţia a costat în jur de 300 de milioane de lei vechi. A început acum două săptămâni şi iată că acum o şi inaugurăm. Îmbăierea oilor este obligatorie deoarece animalele trebuiesc ferite de boli. De obicei acest procedeu se realizează atunci când oile sunt coborâte de la munte, iar acum sperăm că le-am uşurat într-un fel munca oierilor deoarece ei beneficiază gratuit de această baie pentru oi”, a declarat Gheorghe Vinţan, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine şi Caprine.

Picture 017Pe viitor, se intenţionează, de asemenea, amenajarea unor astfel de amplasamente şi în celelalte comune din zona de sub munte a judeţului, care să vină în sprijinul desfăşurării activităţii de păstorit. În acest sens, la sfârşitul acestei săptămâni, va fi inaugurat în comuna Crasna cel de-al doilea amplasament ce va avea aceeaşi destinaţie de folosinţă. Reprezentanţii Asociaţiei susţin că vara viitoare vor construi o baie pentru oi şi pentru ciobanii din zona Tismana.

Fântână sfinţită în drum de munte

Cu acelaşi prilej a fost sfinţită şi o fântâniţă, amplasată tot pe proprietatea Obştei Cerbu. Aceasta e cunoscută de oamenii muntelui de mai bine de 30 de ani de zile dar în această vară a fost modernizată cu ajutorul firmei Romstrade iar de acest fapt localnicii sunt foarte mândri. În acţiune s-a implicat şi Primăria Novaci ai cărei reprezentanţi spun că şi ei sunt de-ai locului şi nu au cum să nu se bucure când văd că un lucru este dus la bun sfârşit. „Contribuţia este, în primul rând, a crescătorilor de animale din zonă. Şi noi i-am sprijinit cu drag. Noi credem că am reuşit”, a declarat Pantelimon Todea, primarul oraşului Novaci. Acesta a mai adăugat că, în primăvara viitoare, lângă baia de oi va fi construit un alt amplasament pentru muls oile. „Problema a fost deja pusă pe tapet. Vom construi o strungă. O să fie amenajată chiar lângă această baie, pentru că le este necesară oierilor atunci când se dă drumul la oi în golurile alpine”, spunea edilul Todea.

Se vrea licenţă la telemeaua de Novaci

Schimbările legislative şi decalajele economice din ultimii ani, au avut consecinţe şi asupra oierilor gorjeni. Pentru a reuşi să menţină activitatea de transhumanţă se depun eforturi de promovare pe piaţă a produselor tradiţionale. Telemeaua de Novaci este renumită şi apreciată de consumatorii de produse lactate, drept pentru care s-au făcut demersurile privind obţinerea licenţei pentru a-i fi recunoscute calităţile nutritive şi fabricarea în condiţii ecologice. „Acum ne străduim să obţinem licenţă pentru telemeaua de oaie. Dacă a reuşit Sibiul, trebuie să reuşim şi noi”, a mai adăugat primarul oraşului Novaci.

Oana Paloş

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here