Pădurile, monitorizate cu sisteme video. Camere pe drumurile forestiere din Gorj

2919

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru limitarea tăierilor ilegale.
Este vorba de 300 de sisteme video care vor fi instalate în 11 județe, între care și Gorjul, la ieșirea de pe drumurile forestiere, în cadrul unui proiect care are un buget estimat la aproximativ 12 milioane de lei. Ținta acestei investiții este de a monitoriza orice cantitate de masă lemnoasă care iese din pădure.
Sistemele de supraveghere video vor fi amplasate în zonele cu risc ridicat în ceea ce privește tăierile ilegale. Este vorba de județele: Mureș, Maramureș, Caraș Severin, Bacău, Neamț, Suceava, Gorj, Bistrița Năsăud, Cluj, Mehedinți și Argeș.
La alegerea zonelor s-a luat în calcul suprafața de pădure din fiecare județ, volumul exploatat și transportat, precum și cuantumul tăierilor ilegale identificate. În ceea ce privește alegerea punctelor de instalare a camerelor video, acestea se vor afla pe drumurile forestiere, în apropierea intersecțiilor cu drumurile publice, în zone intens practicate de transportatorii de masă lemnoasă.
Valoarea medie, pentru fiecare sistem, este de aproximativ 40.000 de lei. Acesta va conține cel puțin trei camere video de înaltă rezoluție, cu posibilitate de identificare automată a numerelor de înmatriculare, detecție a mișcării, sistem de vizualizare pe timp de noapte, ecrane de monitorizare, pupitru de comandă, precum și alte elemente de interconectare a tuturor sistemelor de monitorizare.
În acest moment, sunt funcționale două astfel de sisteme de supraveghere independente finalizate, unul în județul Prahova, gestionat de Romsilva, și celălalt, în Suceava, instalat și utilizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.
Imediat după aprobarea OUG, vor fi planificate fiecare din cele 300 de puncte de monitorizare și va începe procedura de achiziție.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here