Pacienţii Spitalului Novaci servesc desert preparat în bucătăria unităţii

330

spital novaciSpitalul Orăşenesc Novaci reuşeşte să asigure condiţii hoteliere şi de hrană cum rar se întâlnesc în sistemul sanitar de stat din ţara noastră. O dată la două zile, bolnavii internaţi aici primesc desert preparat în bucătăria unităţii. De altfel, nici carnea nu lipseşte din meniul pacienţilor.

La Spitalul Orăşenesc Novaci, la fel ca şi la celelalte unităţi spitaliceşti, octombrie este luna în care se face necesarul de alimente pentru iarnă. Hrana bolnavilor este una dintre preocupările conducerii spitalului din Novaci, cea care se implică în mod direct în asigurarea unui meniu zilnic diversificat şi complet. Cu toate că, în aceste vremuri de criză, puţini oameni reuşesc să pună pe masă desert, în afara ocaziilor speciale, pacienţii Spitalului Orăşenesc Novaci servesc, de patru ori pe săptămână, dulciuri de casă. „Facem desert pentru pacienţi, în bucătăria spitalului, de patru ori pe săptămână. Se serveşte desert la două zile, spre exemplu: marţi, joi, sâmbătă şi luni”, explică Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Astfel, bolnavii internaţi la acest spital primesc în meniu şi prăjitura casei coaptă în cuptor, gogoşi sau clătite, în funcţie de regimuri. Potrivit conducerii unităţii, pacienţii sunt foarte mulţumiţi de mâncarea servită în spital. „Carne le dăm de cel puţin patru ori pe săptămână. Meniul este bun. La realizarea acestuia se ţine cont şi de afecţiunile pacienţilor, de regimul impus de medicii specialişti”, spune Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Concomitent cu grija asigurării unui meniu zilnic satisfăcător, conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci s-a ocupat şi de realizarea necesarului de hrană pentru sezonul rece. În acest sens, directoarea Eufimia Dumitrescu a declarat: „am lansat comanda pentru fasole uscată şi cartofi; am dat comanda pentru zarzavaturi în conservă şi le vom ţine în beciul spitalului. Cantităţile sunt doar pentru aproximativ două luni, după care vom face o nouă comandă”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here