Pacienţii gorjeni, afectaţi de caniculă

345

IMG_0301Temperaturile ridicate din ultimele zile au fost greu de suportat pentru toţi gorjenii. Şi bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu au fost afectaţi de caniculă, mai ales că saloanele din unitate nu sunt dotate cu aparate de aer condiţionat.

Pe lângă diferite probleme de sănătate, bolnavii internaţi în această perioadă la Spitalul Judeţean se confruntă şi cu o altă problemă: aceea a lipsei aparatelor de aer condiţionat din saloane. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, Constantin Pălivan, se face tot posibilul pentru a ameliora situaţia persoanelor internate şi pentru a-i ajuta să suporte cât mai bine temperaturile ridicate, în ciuda lipsei aparatelor de aer condiţionat: „Indicele de confort termic depăşeşte cu mult parametrii normali fiziologici ai unui om şi mai ales ai unui om normal. Încercăm să reuşim să ameliorăm, pe cât posibil, şi să le facem viaţa mai uşoară bolnavilor internaţi. Dar după cum ştiţi, nu putem să avem aparate de aer condiţionat în toate saloanele cum ne-am dori. Este şi normal, facem eforturi foarte mari ca să reuşim să aprovizionăm spitalul cu materiale sanitare şi medicamente ca să putem salva vieţi”.

Aer condiţionat, în sălile de operaţie şi la terapie intensivă

Din fericire pentru bolnavi, în secţiile de terapie intensivă şi în sălile de operaţie există aparate de aer condiţionat, astfel că indicele de confort termic se menţine între parametrii normali: „Acolo IMG_0307unde este imperios necesar şi unde sunt bolnavii critici, avem aparate de aer condiţionat şi mă refer aici la secţiile de terapie intensivă, la compartimentele de terapie intensivă ale unor secţii, în blocurile operatorii şi în sălile de naşteri, în aşa fel încât putem să spunem că acolo avem un indice de confort termic la parametrii fiziologici”.

Multe lichide şi „cearceaful în geam”

În lipsa aparatelor de aer condiţionat, bolnavii apelează la diverse metode pentru a se răcori. Se păstrează, ca şi în alţi ani, practica „cearceaful în geam”, care deşi nu este foarte bună pentru aspectul unităţii, reuşeşte să-i apere pe bolnavi cât de cât de soarele puternic. În lipsa aerului condiţionat, bolnavii au fost sfătuiţi să bea cât mai multe lichide şi să poarte pijamale subţiri. Prosoapele ude, ferestrele deschise, sunt alte trucuri care-i ajută pe bolnavii gorjeni să suporte vremea caniculară: „Este cald dar ce să facem?! Bem multe lichide, ne mai stropim cu apă. Noaptea mai stăm cu ferestrele şi uşile deschide; se mai face curent”, spune Ilie Beleagu, unul dintre pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean.

Spitalul Judeţean, modernizat până în 2015

Constantin Pălivan recunoaşte că bolnavii se plâng de căldură, dar spune că speră ca până în 2015 unitatea să fie dotată cu aer condiţionat: „E normal să se plângă. Vă plângeţi şi dumneavoastră şi ne plângem şi noi. Se plâng şi cei care merg pe stradă şi sunt sănătoşi, d-apoi cei care din nefericire sunt pe patul de spital. Poate că viitorul ne va aduce ameliorarea şi modernizarea şi dotarea spaţiului respectiv, mai ales că începe acreditarea spitalelor. Asta este situaţia. Sperăm ca până în 2015, când suntem programaţi pentru acreditarea Spitalului Judeţean, să reuşim să îmbunătăţim şi să facem ceea ce trebuie făcut ca un spital judeţean de urgenţă să funcţioneze la parametrii europeni.” Din nefericire, potrivit previziunilor meteorologice, vremea va continua să fie caniculară şi în următoarele zile. Potrivit medicilor, este recomandat să evităm plimbările între orele 11:00 şi 17:00, să nu purtăm haine închise la culoare şi să avem tot timpul o sticlă de apă cu noi.

Ana-Maria Catalinoiu, Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here