R.: Domnule Mircea Albulescu, ce înseamnă pentru dumneavoastră, premiul „Elvira Godeanu”?
M.A.: Hei Doamne, pentru mine înseamnă înainte de toate, nu atât o recunoaştere, ci un drum pe care pot să-1 fac în interiorul meu şi să mă întorc în copilăria mea; pentru că am avut ambiţia să mă-ncuscrez cu teatrul de copil. Am cunoscut-o pe doamna Elvira Godeanu, în sensul că am văzut-o. „Aia e Elvira Godeanu!” N-am prea vorbit cu dânsa, pentru că începuturile mele au fost prin alte părţi, n-au fost prin Teatrul Naţional. Dar, vedeţi dumneavoastră, există actori celebri, care nu mai sunt şi pe care i-a cunoscut toată lumea, după cum există şi sfinţi celebri pe care, din păcate, nu i-ai cunoscut. Aşa s-a întâmplat şi cu mine cu doamna Elvira Godeanu.
O actriţă mare, care este un pilon de bază în această construcţie, care se cheamă, în primul rând, cultura românească.
Multă lume crede că a fi actor e o chestie aşa…, te duci, zici, te-ntorci… Nu este adevărat, este o dăruire te… te… teribilă, mă şi bâlbâi când spun teribilă, (dar chiar să scrii aşa, te… te… teribilă), pentru că trebuie să fii al lor, al spectatorilor, în cadrul spectacolului pe care l-ai făcut şi să te dăruieşti, şi să-i asculţi, aşa cum un doctor te ascultă cu stetoscopul, să vadă cum îţi merge inima; aşa să le asculţi respiraţia şi mai ales tăcerile lor. Şi în funcţie de asta să-ţi acordezi demersul tău actoricesc faţă de receptarea lor. Pentru că în fiecare seară este un alt public, un alt receptor, este altcineva. Uneori sala este puţin mai obosită, puţin mai neatentă, uneori e mai perspicace, alteori mai puţin perspicace, uneori e mai pusă pe râs, alteori e mai pusă pe plâns; în funcţie de asta tu trebuie să faci foarte fine corecturi, să faci o anumită acordare, între ceea ce crezi că trebuie să le oferi şi ceea ce speri şi bănuieşti tu că dânşii pot recepţiona.
R.: Cât de mult contează cultura la un actor?
M.A.: Vai de mine, dar pentru orice om, pentru un om care bate cuie în perete contează cultura. Trebuie să lămurim acum ce înseamnă cultura. Una este informarea şi alta este cultura. Dar la stadiul ăsta înalt pe care dumneavoastră îl numiţi cultură, în care se spune „un om de cultură”; păi, sunt oameni care plantează viţă-de-vie şi unii scot un strugure nemaipomenit, după care iese un vin absolut, care devine un bun naţional, şi alţii scot nişte boabe acolo, pe care nici ciorile nu pot să le mănânce. Cultura înseamnă foarte mult… informaţii şi pe urmă o cultură decelată, o” cultură pe care o alambichezi într-un fel în această retortă extraordinară, de înaltă tensiune şi de înaltă temperatură, în care lucrurile se schimbă şi, până la urmă, în felul ăsta, pentru fiecare dintre noi, cultura devine un bun personal. Păi, oamenii de cultură se deosebesc unul de altul prin felul în care cristalizează informaţia.
R.: Cum se împacă poetul Mircea Albulescu cu actorul Mircea Albulescu?
M.A.: Se împacă foarte bine, pentru că eu nu sunt poet. Nici vorbă. Eu sunt un om, care la un moment dat mi-am adus aminte una sau două, trei cuvinte pe care le-am scris pe o margine de text, ca să ştiu ce trebuie să vreau să fiu la un moment dat.
R.: Eu cred că sunteţi poet.
M.A.: Mulţumesc foarte mult, dreptul de a greşi este universal, recunoscut prin Constituţie. Aşa că, puteţi să greşiţi liniştit. Nu, nu mă consider un poet. Că, din când în când îmi place să logodesc două în cuvinte între ele şi, cine ştie, poate mai târziu se vor căsători, poate mai târziu vor avea şi un copil şi eu, atunci, voi fi bunicul. După părerea mea, oricine are în suflet un mic diamant de poezie. Există poezie şi în gesturi şi actorii ştiu foarte bine asta, şi mai bine ştiu balerinii, balerinele, oamenii care nu vorbesc şi care te impresionează, care te fac să visezi vorbe prin gesturi. Noi actorii; reuşim să-i facem pe spectatori, uneori, să viseze vorbe prin gesturile noastre. Uneori, se spune că pe scenă, un anumit gest, are valoarea unui monolog.
Poate că sunt poet, în modul în care spectatorul recepţionează un gest de-al meu, fără să spun ceva, poate că atunci este cu adevărat o comunicare de tip poezie.
R.: Vă mulţumesc mult!
M.A.: Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!
mai 2013
A consemnat George Drăghescu
