Mult timp, copil fiind, am fost pur și simplu entuziasmat, de melodia “Iubiți și câinii vagabonzi!” a lui Mihai Constantinescu. Mult timp, versurile acestei melodii, mi-au creat un sentiment de compasiune, față de personajul principal al cântecului, un câine amărât și prăpădit, care tremură de frică deoarece unii dau cu pietre în el.
Nici astăzi, nu pot spune că, auzind melodia despre care facem vorbire, nu se trezește în mine, sentimentul de compătimire. Câinii, ca orice ființă fără apărare, trebuie să fie protejați. Trebuie să fie apărați de jocurile diabolice ale unora ce îi schingiuiesc, încălcând grav corectitudinea firească.
Există, însă, cazuri când, cei care au nevoie de apărare, în fața furiei dezlănțuite a acestor animale, sunt oamenii. Atunci este cu atât mai grav, cu cât viața omenească trebuie să fie mai presus de orice. Luni, un copil în vârstă de patru ani a murit, după ce a fost atacat de câinii maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2 al Bucureștiului, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat, și el, de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica. Primăria Sectorului 2 a precizat, imediat, că incidentul a avut loc pe un teren proprietate privată din zonă, nu în spațiul public din Parcul Tei, exonerându-se, din acest punct de vedere, de orice culpă. Macabra veste că un copil de doar patru ani a murit atacat de câinii vagabonzi, a creat îndată, un val de reacții în presa românească. Unii s-au arătat destul de revoltați față de autorități care, în campania electorală, nu au uitat să promită orașe fără astfel de patrupede și, în schimb, nu au făcut nimic. Alții, însă, au fost foarte indignați de faptul că, din nou, sunt încălcate drepturile câinelui amenințat de om.
Mirarea mi-a fost mare întrucât, nu am auzit aproape pe nimeni, să vorbească despre drepturile omului mușcat de câine. Să facem un exercițiu simplu de gândire: o viață de om, a unui copil de doar patru ani, s-a sfârșit în mod tragic, neașteptat, sfâșiat de câini. Câți, oare, ne putem imagina, chinurile prin care a putut trece acel copil? Câți, oare, ne putem imagina, chinurile prin care trece familia îndoliată? Nu vreau și nici nu mai pot continua.
Mă oripilează, pe de-a dreptul, părerea unora care găsesc vinovat, de faptul că este mușcat de câini, tot omul. Câinele, după aceștia, nu are nici o vină. A fost provocat și atât. Și, de aici, discuția cu domniile lor, nu mai poate continua. Aceștia sunt reprezentanții atâtor ONG-uri pentru protecția animalelor, care au luat o groază de bani și, ca și autoritățile, nu au făcut nimic.
Până una alta, de la câini, nu avem la ce ne aștepta. Acestea sunt ființe care nu au gândire, acționează după cu totul alte repere și, de aceea, e omenește să așteptăm, de la oameni, să facă ceva, ca lucrurile să se schimbe. Este îngrijorător, însă, cum unii, semeni de ai nostri, sunt atât de vocali atunci când pier vieți omenești, luate de aceste animale nemiloase. Este îngrijorător că, din dorința de a părea iubitori de animale, ajungem să nu mai iubim oamenii, să nu ne mai pese de viața celor asemenea nouă. În cele din urmă, nu pot, nici acum, afirma că melodia lui Mihai Constantinescu, nu îmi trezește, în continuare, sentimente de compasiune față de câini. Dar față de aceia hăituiți, alungați. Și doar până acolo încât, aceștia să nu facă rău. Pentru că, nu pot, între om și câine, alege câinele și, de aceea, mă văd obligat să spun: “Opriți câinii vagabonzi!”
Alin DOBROMIRESCU
